Trafic infernal pe Valea Prahovei. DN1 este aproape blocat

Trafic infernal pe Valea Prahovei. DN1 este aproape blocat
Coloane kilometrice și rute alternative recomandate
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române avertizează că, pe fondul deplasărilor masive către stațiunile montane pentru petrecerea Anului Nou, traficul pe DN1 București – Ploiești – Brașov este extrem de aglomerat. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să ia în considerare rute alternative pentru a evita blocajele.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (11:00), sunt valori de trafic ridicate pe DN 1 Ploiești - Brașov, unde se circulă în coloană între localitățile Breaza de Jos și Comarnic, pe sensul dinspre București către Brașov. De asemenea, este semnalată aglomerație și pe raza stațiunilor Bușteni, Azuga și Predeal, pe ambele sensuri de deplasare”, se arată în comunicat.
Poliția le recomandă conducătorilor auto să își planifice cu atenție traseul, având în vedere că „timpul petrecut în călătorie poate crește”, și să ia în calcul rute alternative.
Totodată, șoferilor li se reamintește să respecte regulile de circulație și să evite manevrele periculoase: „Dați dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic, acordând prioritate celor în drept și evitând să aveți preocupări de natură a vă distrage atenția de la condus. Nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule, asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția sau banda și semnalizați din timp această intenție! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență de pe autostrăzi!”
De asemenea, INFOTRAFIC subliniază ferm: „În nicio situație nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive!”
Rute alternative recomandate pentru DN1
Pentru evitarea zonelor aglomerate, Poliția recomandă următoarele trasee:
București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov
București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov
București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov
București – Târgoviște – DN 71 – Sinaia
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











