TINERII ROMÂNI AR PUTEA FACE ARMATA, PE BAZĂ DE VOLUNTARIAT, PENTRU O PERIOADĂ DE 4 LUNI

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a explicat că Armata dezvoltă noi forme de voluntariat militar destinat tinerilor
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a explicat că Armata dezvoltă noi forme de voluntariat militar destinat tinerilor și a convocării rezerviștilor la exerciții, pentru că în actualul context internațional tot mai multe țări europene și-au schimbat politica de pregătire a populației pentru apărare.
Ministrul a anunțat, miercuri, la un post TV că sunt în lucru două proiecte importante – modificări la legea apărării naționale și la legea pregătirii populației pentru apărare, scrie Mediafax.
Moșteanu a precizat că se va crea un cadru pentru o nouă formă de voluntariat militar în termen, cu sesiuni de pregătire de 4 luni.
Întrebat de ce vrea armata română ca tinerii să facă pregătire militară și cu ce scop sunt chemați rezerviștii la exerciții, ministrul Apărării a răspuns că orice armată modernă are nevoie de militari permanenți și o rezervă operațională.
„Partea de rezerviști a îmbătrânit, simplu spunând. Și noi ne înzestrăm, ne pregătim”.Ministrul Apărării a precizat că nu crede că ”este nevoie de serviciul militar obligatoriu, cred că e nevoie de o armată profesionistă, bine profesionalizată, bine înzestrată, bine motivată şi, pe lângă asta, o rezervă voluntară consistentă. Şi asta cred că ar funcţiona foarte, foarte bine pentru viitor.”
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











