Și-a ucis cumnata cu două lovituri de cuțit

Și-a ucis cumnata cu două lovituri de cuțit
A fost injunghiata de doua ori in zona inimii
O tânără în vârstă de 27 de ani care ar fi urmat să nască peste două zile a fost ucisă, în noaptea de miercuri spre joi, de cumnatul său cu care împărțea aceeași locuință, în localitatea Măxineni. Nu se cunoaște deocamdată mobilul crimei.
Din câte se pare, în jurul orei 3.45, individul ar fi incendiat intenționat locuința, iar tânăra a sunat la 112 solicitând intervenția pompierilor, însă până a ajuns un echipaj la fața locului ar fi fost atacată și ucisă. Autorul i-a aplicat victimei, cu un cutit, două lovituri în zona inimii. Leziunile au fost incompatibile cu viața, victima fiind găsită decedată în curtea din spatele casei.Ulterior, autorul crimei ar fi încercat să se sinucidă, însă tentativa nu i-a reușit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta s-ar fi înjunghiat tot cu cuţitul, el fiind găsit în curtea din spate a casei, cu cuţitul înfipt în zona sternului. Bărbatul a ajuns la spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.Părinții victimei, domiciliați în satul Cotu Lung, comuna Siliștea, au fost anunțați telefonic despre nenorocirea care s-a abătut asupra lor chiar de concubinul fetei, fratele presupusului criminal, care este plecat la muncă în Germania. Victima, Georgiana M., era angajată la Yazaki, și intrase în concediu maternal, pregătindu-se să devină mămică.În trecut, presupusul autor al crimei a fost internat la Psihiatrie. În urmă cu câțiva ani acesta a dat foc și mașinei mamei sale care nu a vrut să-i trimită trimită bani din Italia.Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











