Sărbătoare 4 noiembrie - Zi mare pentru credincioși - Ce trebuie să știți despre sfântul prăznuit astăzi

Sărbătoare 4 noiembrie - Zi mare pentru credincioși - Ce trebuie să știți despre sfântul prăznuit astăzi
Sărbătoare importantă în data de 4 noiembrie
Sărbătoare importantă în data de 4 noiembrie.
Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia din părinţi creştini, în vremea împăratului Leon IV Chazarul (775-780), susţinător al ereziei iconoclaste, fiul împăratului iconoclast Constantin Copronim (741-775).
Tânărul Ioanichie a fost deprins cu nevoinţele ascetice încă din copilărie, înlesnite şi de viaţa lui singuratică de păstor. La maturitate a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj şi a unor remarcabile virtuţi creştine.
A fost un adept al ereziei iconoclaste (distrugerea icoanelor), de care atunci toată biserica era tulburată. Îndreptându-se din această înşelare, a ales să-şi ispăşească păcatul printr-o viaţă închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua şi noaptea, la început într-un aşezământ monahal, iar mai pe urmă a ales viaţa de sihastru.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, pentru închinare şi rugăciune. Când a sosit în Efes şi s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine uşile lăcaşului şi, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se şi sărutând icoana Sfântului Evanghelist Ioan. Apoi ieşind din biserică, uşile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care vieţuia
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











