România va primi 1,29 milioane de doze de vaccin anti-Covid, în prima tranșă

România va primi 1,29 milioane de doze de vaccin anti-Covid, în prima tranșă
În prima etapă, vaccinul va fi destinat persoanelor din ”grupele extreme” și celor care lucrează direct cu populaţia
Nelu Tătaru a anunțat marți seară, la un post TV, că România va avea asigurate, într-o primă tranșă, 4% din cele 30 de milioane de doze de vaccin contractate de UE, respectiv 1,29 milioane. Vaccinul ar putea apărea pe piață la începutul anului viitor, a spus ministrul Sănătății.
Tătaru a precizat că, în prima etapă, vaccinul va fi destinat persoanelor din ”grupele extreme” și celor care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii și personalul didactic.
”După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III. La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% - 1.290.000 de doze”, a anunțat ministrul Sănătății.
Comunitatea europeană poartă discuții pentru suplimentarea dozelor de vaccin. ”În fiecare lună comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri din care noi beneficiem de acel 4%”, a mai adăugat Tătaru.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











