România a retras ultimii 100 de militari rămași în Afganistan

România a retras ultimii 100 de militari rămași în Afganistan
Ultimii 100 de militari români din Batalionul de Protecţie a Forţei Jderii au plecat din Baza Aeriană Kandahar
Ultimii 100 de militari români din Batalionul de Protecţie a Forţei Jderii au plecat din Baza Aeriană Kandahar, anunţă pe Facebook Ministerul Apărării Naţionale.
„Acum, toţi cei 19 ani de prezenţă a trupelor româneşti aici trec în cărţile de istorie. Militarii şi-au încheiat misiunea cu succes.
Recent, Baza Aeriană din Kandahar a fost predată forţelor de securitate afgane în cadrul procesului de încheiere a misiunii NATO Resolute Suport din Afganistan. Astfel, după o prezenţă de 19 ani, ultimii militari români, cei din Batalionul de Protecţie a Forţei Jderii, au plecat de pe aerodromul afgan după ce şi-au îndeplinit cu succes misiunea ordonată în această zonă.
Ultimii militari români şi americani s-au adunat la aeroport. Maşinile de luptă au părăsit poziţiile de apărare şi au fost îmbarcate în uriaşele aeronave C-17 Globemaster III. Apoi, rând pe rând, americani şi români au urcat în avioane. Ultimul militar român ce a plecat din Baza Aeriană Kandahar, după 19 ani de prezenţă continuă românească acolo, a fost comandantul Batalionului de Protecţie a Forţei Jderii, locotenent-colonelul Vasile Mironescu”, se arată în comunicatul ministerului.
Sursa: Realitatea de Diaspora
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














