Programul "ACCED" lansat la Inspectoratul Școlar Tulcea, de Ziua Internațională a Educației

Untitled (5)
Vineri la pranz, sala de festivitati a Palatului Copiilor a gazduit lansarea proiectului "ACCED", care are ca principal scop diminuarea fenomenului de abandon scolar prin dezvoltarea unor masuri integrate de sustinere a educatiei prescolarilor si elevilor proveniti din grupuri dezavantajate, a persoanelor care au abandonat scoala, pentru a dezvolta o comunitate incluziva.
Proiectul urmareste in primul rand finalizarea invatamantului obligatoriu de catre aceste persoane, dar tinteste si spre invatamantul superior, ajuntand aceste persoane sa constientizeze importanta educatiei in atingerea unor scopuri profesionale care presupun studii de specialitate si aprofundate.
Programul se va derula pe parcursul a trei ani si va fi finalizat in aprilie 2021. La acest moment el cuprinde 260 de cadre didactice din municipiu si judet si se adreseaza, deocamdata, unui numar de peste 700 de elevi si prescolari din 16 comunitati scolare, care suntsi asociati in proiect, alaturi de casa Corpului Didactic.
„În mod firesc, trebuie felicitați inițiatorii acestui proiect, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic, care doresc să contribuie la diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar la nivelul județului, prin măsuri integrate de susținere a educației preșcolarilor și elevilor proveniți din grupuri dezavantajate dar și a persoanelor care au abandonat școala.
Instituția noastră a susținut întotdeauna astfel de demersuri. Crearea unei rețele de cooperare între toți actorii implicați mai mult sau mai puțin în stoparea abandonului școlar este o condiție esențială pentru a avea rezultatele scontate. Nu putem lăsa acest fenomen numai în grija școlii, pentru că resursele umane și financiare ale sistemului educațional sunt cel puțin limitate. De aceea, trebuie implicată familia elevului, societatea civilă, furnizorii de formare profesională, firmele mari, principalii angajatori.
Felicit încă o dată organizatorii acestui eveniment pentru implicarea în astfel de proiecte care vin în ajutorul copiilor și tinerilor cu probleme, pentru îmbunătățirea calității vieții acestora. Vă doresc tuturor mult succes în continuare și așteptăm să vedem rezultatele muncii dumneavoastră“, a declarat consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, domnul Mihai Nicolae.
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


























