Planul ROŞU de intervenţie activat în Teleorman după un accident cu un microbuz şi un autoturism implicate

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN6. Un microbuz şi un autoturism s-au izbit.
Incidentul a avut loc pe Teleorman (DN 6, ieșire din Alexandria spre București). Potrivit primelor informaţii nouă persoane, printre care şi un copil, au fost implicate.
UPDATE: În urma incidentului şoferul din autoturism a rămas încarcerat. "Pentru eliberarea acesteia din caroseria deformată, pompierii au acționat cu accesoriile de descarcerare, victima fiind apoi preluată de un echipaj medical. Patru dintre cele opt victime, rănite ușor, după ce au primit primul ajutor calificat, au fost preluate cu autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM) și transportate la UPU Alexandria. Celelate patru persoane rănite, cu diferite traumatisme, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale ale SAJ și transportate la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate", au transmis reprezentanţii ISU Teleorman.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 11.52. Pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Ştirea iniţială
"Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Din informațiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în accident sunt implicate 9 persoane. La fața locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, 7 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. Misiunea este în dinamică, motiv pentru care voi reveni cu informații suplimentare în funcție de evoluția situației operative", au transmis reprezentanţii ISU Teleorman.
Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6, kilometrul 83, între Alexandria și Vitănești, județul Teleorman circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri, valorile de trafic fiind ridicate.
"Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", au transmis reprezentanţii IPJ Teleorman.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











