Persoanele din zone cu poluare remanentă vor ieși la pensie cu doi ani mai devreme

Persoanele din zone cu poluare remanentă vor ieși la pensie cu doi ani mai devreme
Lista cuprinde 40 de localități afectate
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care prevede că persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluarea remanentă sau pe o rază de 8 km în jurul acestora vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare. Lista cuprinde 40 de localități afectate.
Potrivit legii, de noua măsură beneficiază "persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic" din mai multe localităţi, pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Localităţile afectate menţionate în lege sunt Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan (Hunedoara), Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna (Alba), Slobozia (Ialomiţa), Iacobeni şi Vatra Dornei (Suceava), Margina, Nădrag şi Tomeşti (Timiş), Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea (Vâlcea).
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














