Patru maşini s-au tamponat în faţa sediului ISU Tulcea, pe 1848

WhatsApp Image 2019-02-11 at 12.31.15
Acum câteva minute s-a produs un accident auto chiar în fața unității. Patru autoturisme au fost implicate în accident. Niciuna din persoanele implicate nu a fost transportată la Spitalul Județean Tulcea. Pompierii au ieșit din cazarmă pentru a acorda asistență persoanelor. În scurt timp, la fața locului au ajuns și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.UPDATE - ora 13.46"La data de 11 februarie a.c., o femeie de 55 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto, la intersecția Al. Chiparos cu str. 1848, din municipiu, nu a respectat semnificația indicatorului Oprire și nu a acordat prioritate unui auto, condus de un bărbat de 31 de ani, din Tulcea, cu care a intrat în coliziune.
După impact, al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un alt auto, condus regulamentar, de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Tulcea, care, ulterior, a fost lovit de un alt autoturism, condus de o femeie în vârstă de 21 de ani, din Tulcea, care nu a păstrat distanța regulamentară.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 31 de ani.
Conducătorii auto posedau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului." - comunică Biroul de Presă al IPJ Tulcea
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










