O familie ranită aproape de Murighiol după ce s-au dat cu maşina peste cap

WhatsApp Image 2019-07-22 at 13.37.45
Azi în jurul orei 12.30, o familie din Bucureşti aflată în vacanţă în Delta Dunării, pe drumul de întoarcere au fost implicaţi într-un accident rutier în urma căruia toţi au fost răniţi. Tatăl, de 40 de ani, se afla la volan şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. La faţa locului au ajuns două autospeciale ale Ambulanţei, care au acordat răniţilor primul ajutor după care i-au transportat la UPU. Bărbatul a suferit o fractură de piramidă nazală, mai multe traumatisme faciale şi numeroase contuzii. Mama de 35 de ani şi micuţul de 4 ani au fost mult mai norocoşi, aceştia scăpând doar cu câteva vanatăi şi...o mare sperietură. Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De la spital am aflat că toţi trei sunt bine şi bărbatul se afla înafara oricărui pericol, chiar dacă a suferit mai multe răni la nivelul capului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














