Monica Macovei, bună de plată după accidentul de circulație

Monica Macovei, bună de plată după accidentul de circulație
Ce sumă trebuie să plătească fostul ministru al Justiției
Monica Macovei este bună de plată, după ce a accidentat grav un motociclist. Victima a cerut ca fostul ministru al justiției să fie amendat judiciar, dar solicitarea a fost respinsă. Tribunalul București a decis ca Monica Macovei să-i plătească cheltuielile de judecată, în valoare de 2.000 de lei.
Judecătorii au respins contestația făcută de Macovei în procesul intentat procurorului care o cerceta în cazul accidentului din județul Constanța, unde un motociclist, pensionar MAI, a fost grav rănit.
Victima a susținut clar că Monica Macovei a intrat pe contrasens, cu toate că fostul ministru a susținut contrariu.
În caz s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Victima a stat mai bine de 2 luni în spital și n-a putut face acest lucru în luna decembrie a anului trecut.
Cel mai probabil, în zilele următoare vor fi audiați, rând pe rând, fostul ministru al justiției, Monica Macovei, victima, dar și martorii implicați în accident, potrivit Realitatea Plus.
În ziua de 8 octombrie, Monica Macovei a fost implicată într-un accident rutier grav, produs la intrarea în Mangalia. Într-o curbă, fostul ministru al Justiției a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit violent un motociclist. În urma impactului, acesta s-a ales cu răni grave, care au necesitat circa 2 luni de spitalizare.
Sursa: Realitatea de Constanta
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














