MINISTRUL MAGHIAR DE EXTERNE: „GAZUL RUSESC ESTE CEA MAI BUNĂ OFERTĂ MOMENTAN, DAR AVEM MARI SPERANȚE DE LA GAZUL ROMÂNESC”

MINISTRUL MAGHIAR DE EXTERNE: „GAZUL RUSESC ESTE CEA MAI BUNĂ OFERTĂ MOMENTAN, DAR AVEM MARI SPERANȚE DE LA GAZUL ROMÂNESC”
Într-un context tensionat privind achiziția E.ON România de către compania maghiară MVM, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că, deși gazul rusesc rămâne cea mai competitivă opțiune pentru Ungaria, oficialii de la Budapesta privesc cu optimism producția de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep din România.

„Nu există momentan pe masă o ofertă mai bună decât gazul rusesc și acesta este motivul pentru care Ungaria nu renunță la el. Însă, în același timp, ne uităm cu speranțe mari la producția de gaze care va începe din perimetrul Neptun Deep din România,” a afirmat Szijjarto în cadrul unei conferințe pe tema gazelor, desfășurată luni la București.
Negocieri în curs între România și Ungaria
Ministrul a subliniat că discuțiile dintre companiile românești și ungare sunt deja în desfășurare pentru extinderea colaborării în comerțul cu gaze naturale. Aceasta ar putea deschide noi oportunități pentru consolidarea independenței energetice a Ungariei, având în vedere rolul strategic pe care România îl joacă în regiune datorită resurselor sale din Marea Neagră.
Presa de la Budapesta a remarcat că declarațiile lui Szijjarto vin pe fondul unei relații delicate între cele două state, după ce România a demarat demersuri pentru a bloca achiziția E.ON România de către MVM. Aceste acțiuni se bazează pe suspiciuni că această tranzacție ar putea facilita importurile de gaz rusesc prin intermediul unui „paravan” economic.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News