Încheierea celei de a III-a ediții a Taberei creștine ,,În căutarea unui prieten”

tabara 2
După ce timp ce 10 zile, în perioada 8-18 iulie, cei 70 de elevi din județul Tulcea și din Republica Moldova participanți la a treia ediție a Taberei creștine ,,În căutarea unui prieten” au putut să se bucure de generozitatea cadrului natural și spiritual al Dobrogei de nord și de activitățile interactive din cadrul taberei, timp în care au putut lega și noi prietenii, iată că, zilele acestea tabăra se apropie de final.Luni seara, 16 iulie, Preasfințitul Părinte Visarion, însoțit de Pc. Pr. Ionel Strat, inspector de religie și de preoți consilieri de la Centrul Eparhial s-a aflat la internatul Seminarului Teologic Sf. Ioan Casian pentru a doua oară în mijlocul tinerilor, la rugăciunea de seară.După oficierea momentului rugăciunii, Preasfinția Sa a purtat discuții libere cu tinerii elevi, despre locurile vizitate, noutățile aflate din domeniul istoriei, religiei, culturii și geografiei tulcene, la final binecuvântându-i pe toți și oferindu-le daruri.Elevii din Republica Moldova au susținut un moment artistic, interpretând cântece patriotice.Închiderea taberei va avea loc în data de 18 iulie, odată cu premierea celor mai bune lucrări realizate în cadrul proiectelor derulate pe parcursul desfășurării taberei. Acestea au fost în număr de 5, axate pe Anul omagial al satului românesc, și au urmărit: satul dobrogean, monumentele închinate eroilor din Dobrogea, personalitățile dobrogene, sfinții dobrogeni și bisericile tulcene.Elevii au fost premiați cu iconițe, premii și diplome, atât la final, cât și pe parcursul taberei, în diferitele activități derulate.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











