CSAT SE REUNEȘTE, ASTĂZI, ÎN ȘEDINȚĂ

CSAT SE REUNEȘTE, ASTĂZI, ÎN ȘEDINȚĂ
Subiecte extrem de sensibile, pe agenda discuțiilor de la Palatul Cotroceni
Liderii politici se vor aduna, la ora 12:00, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. În această întâlnire se va discuta despre înarmarea României, iar membrii CSAT trebuie să decidă mutarea unor fabrici de armament și muniție din subordonarea Ministerului Economiei la Ministerul Apărării Naționale. Ședința are loc la o zi distanță după ce președintele interimar, Ilie Bolojan, a avut o întâlnire crucială la Paris cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
Președintele interimar, Ilie Bolojan, se va întâlni, la ora 12:00, cu ceilalți lideri politici în ședința CSAT pentru a vorbi despre înarmarea României.
Potrivit informațiilor Realitatea PLUS, membrii CSAT urmează să decidă și asupra mutării unor fabrici de armament și muniție din subordinea Ministerului Economiei la Ministerul Apărării Naționale. Vorbim despre un plan care a fost deja stabilit de MApN împreună cu ceilalți reprezentanți ai ministerelor de resort. O decizie în acest sens încă nu a fost luată.
De asemenea, în ședința CSAT urmează să se discute și aupra unor pași care trebuie făcuți în ceea ce privește modernizarea industriei de apărare.
Ședință CSAT are loc la o zi distanță după ce Ilie Bolojan s-a întâlnit la Paris cu președintele Franței Emmanuel Macron. După această întâlnire, președintele interimar a spus că România nu va trimite niciun militar român în Ucraina. În plus, Bolojan a anunțat că țara noastră va participa la acel grup de lucru pentru monitorizarea acordului de 30 de zile pentru încetarea focului la Marea Neagră.
Citește și:
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
- 17:55 - Crimă cutremurătoare într-un sat din România: bărbat găsit mort după două săptămâni. Iubita, principala suspectă
- 17:13 - Pierderi tot mai mari: un al patrulea militar din Statele Unite ale Americii a murit în ofensiva din Iran
- 16:50 - Tensiuni majore: Statele Unite ale Americii își retrag avioanele din Spania după condamnarea atacurilor asupra Iran
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











