Criminalul din Teleorman care și-a ucis soția în fața copilului de trei ani avea dosar penal pentru viol și violență în familie

Criminalul din Teleorman care și-a ucis soția în fața copilului de trei ani avea dosar penal pentru viol și violență în familie
Poliția a deschis o anchetă amplă după moartea mamei cu trei copii din Teleorman.
Poliția a deschis o anchetă amplă după moartea mamei cu trei copii din Teleorman. Femeia avea un ordin de protecție împotriva soțului ei de câteva luni, iar între timp au apărut detalii șocante din interiorul investigației.
Agresorul, care avea deja dosar penal pentru viol și violență în familie, este cel care a ucis-o pe tânăra de 26 de ani. Anchetatorii spun că femeia fugise de acasă și obținuse un ordin de protecție provizoriu. La scurt timp, bărbatul ar fi luat-o cu forța dintr-un parc, ar fi băgat-o în mașină și ar fi violat-o. A urmat un nou ordin de protecție pe șase luni și un dosar penal, însă victima nu a dorit să fie montat un sistem de monitorizare electronică.
Familia tinerei spune că bărbatul a încălcat de mai multe ori ordinul de protecție. Tatăl victimei povestește că a fost și el atacat și că a sunat de fiecare dată la 112, fără ca situația să se schimbe.
Odată cu apariția copiilor, viața Mihaelei a devenit un coșmar. Bătăile erau tot mai dese, iar în urmă cu două luni, ea a plecat de acasă împreună cu fiul cel mic. De atunci, nu ar mai fi ținut legătura cu agresorul, însă acesta ar fi continuat să o hărțuiască.
De ziua ei onomastică, în fața bisericii din localitatea Beciu, în timp ce își ținea copilul de trei ani în brațe, femeia a fost înjunghiată de peste 15 ori de soțul ei, în ciuda ordinului de protecție emis împotriva lui.
După crimă, bărbatul a fugit și ar fi încercat să își ia viața acasă. Este internat în spital, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











