Comisia juridică a Camerei Deputaților votează raportul pe proiectul de desființare a SIIJ

Comisia juridică a Camerei Deputaților votează raportul pe proiectul de desființare a SIIJ
În şedinţa de joi a Comisiei juridice au avut loc dezbateri generale pe proiect
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să voteze vineri raportul proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, care va fi trimis plenului.
În şedinţa de joi a Comisiei juridice au avut loc dezbateri generale pe proiect, iar vineri urmează să fie analizate articolele şi amendamentele şi să se voteze raportul. Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că se desfiinţează SIIJ, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând a fi instrumentate de procurori anume desemnaţi.
"Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii", prevede proiectul.
Citește și:
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











