Câteva zile până când fermierii mai pot depune cererea unică de plată în anul 2021

Câteva zile până când fermierii mai pot depune cererea unică de plată în anul 2021
Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi
Câteva zile au mai rămas până când fermierii mai pot depune cererea unică de plată în anul 2021.
Campania Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură de primire a cererilor unice de plată se încheie luni, 17 mai.
Ținând cont de contextul pandemic, fermierii pot depune cererea prin mijloace electronice fără a se prezenta la Centrele judeţene/locale APIA şi/sau Centrul Municipiului Bucureşti.
Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. „Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE și toate informațiilor din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie)”, transmit reprezentanții APIA.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii.
Potrivit procedurii, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrelor APIA.
Ulterior, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.
În 2020, la nivel național, au fost depuse, în perioada prevăzută de lege, 830.898 de cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 9.879.977,25 hectare.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











