Caravana Medicală este în județul Brașov timp de șase zile - VIDEO

Caravana Medicală este în județul Brașov timp de șase zile - VIDEO
Caravana medicală își continuă drumul prin Brașov și sare zi de zi în ajutorul oamenilor necăjiți din zonele defavorizate
Caravana medicală își continuă drumul prin Brașov și sare zi de zi în ajutorul oamenilor necăjiți din zonele defavorizate. Fie că este vorba despre consultații oftalmologice, analize de sânge sau investigații cardiologice, voluntarii spitalului mobil sunt pregătiți să ofere aceste servicii gratuit. Mulți dintre pacienți nu au mai trecut pe la medic de ani buni, așa că prezența caravanei este pentru ei o rază de speranță. Bătrânii veniți să primească ajutor din partea Caravanei Medicale s-au plâns de pensiile mici și costurile mari de care se lovesc, în general, la doctori.
În prima zi de consultații la Brașov, 100 de persoane au beneficiat de serviciile medicale gratuite oferite de caravană. Pentru cei mai mulți, bătrâni sau tineri, a fost o oportunitate unică.
Bucuria de pe chipurile pacienților spune totul și vine ca o confirmare pentru medicii voluntari că inițiativa este bine-primită. Deși muncesc din greu, satisfacția lor vine la finalul zilei, atunci când află cât de mulți români au ajutat.
Locuitorii satelor în care poposește caravana se confruntă cu probleme de sănătate dintre cele mai diverse. Anii de nepăsare din partea autorităților și-au lăsat asupra lor o amprentă adâncă, astăzi greu de înlăturat.
Și în zilele următoare, caravana își va continua drumul prin Brașov, în căutarea unor noi pacienți care au nevoie de sprijinul medicilor.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










