„Biblioteca vie” de la Penitenciarul Tulcea

Penitenciarul Tulcea organizează a IV-a ediție a proiectului „Biblioteca vie”, în data de 28 septembrie 2018, între orele 10.00 – 13.00. Activitatea se va desfășura în aer liber, în Parcul Personalităților din vecinătatea Bibliotecii Județene „Panait Cerna” din Tulcea. După cum i-am obișnuit pe tulceni în edițiile anterioare
,
activitatea are în vedere lecturarea unor cărţi, care de fapt sunt oamenii. Cititori pot să inter-relaţionează cu patru deținuți custodiați de Penitenciarul Tulcea în regimul deschis. Alte ”cărți deschise” vor fi: un psiholog, un asistent social, un educator și un asistent medical.Manifestarea este organizată la inițiativa Administrației Naționale a Penitenciarelor.Pornind de la sloganul “Valoarea unei cărți constă în ceea ce poți folosi din ea” (James Brice), scopul acestei manifestări vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele condamnate, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a deținuților în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, precum și dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire, în scopul facilitării inter-relaţionării dintre publicul larg şi reprezentanţii sistemului penitenciar.Invitați la eveniment sunt reprezentanții mass-media, colaboratori ai instituţiei penitenciare și reprezentanţi ai societăţii civile ce pot împărtăşi bunele practici rezultate din interacţiunile cu mediul penitenciar. Biblioteca vie funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că aceste CĂRŢI, sunt OAMENI cu care cititorii intră în contact.Dacă vrei să afli informaţii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo sau despre persoanele condamnate, atunci împrumută o „carte”!Lasă deoparte propriile prejudecăţi sau ceea ce îţi spun alţii despre mediul penitenciar şi află singur ce te interesează!
Vino să fii cititor în Biblioteca Vie, unde cărţile pot vorbi!
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











