Biblioteca Județeană Panait Cerna - Cinci zile de sărbătoare și manifestări culturale

biblioteca-judeteana
Biblioteca Judeţeană Panait Cerna organizează în perioada 25 - 29 septembrie o serie de manifestări culturale dedicate patronului spiritual al instituţiei, poetul tulcean Panait Cerna. Acesta, născut în anul 1881 în comuna Cerna, sub numele nativ Stanciof, de origine bulgară, a ajuns unul dintre cei mai cinoscuti poeţi dobrogeni.Iată care este programul manifestărilor:
ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE „PANAIT CERNA” TULCEA
Ziua 1 - 25 septembrie 2019
Ora 15:00 - Slujba de sfințire a Bibliotecii Județene „Panait” Cerna Tulcea;Ora 16:00 - Deschidere: Discurs manager și autorități;Ora 16:30 - Vernisajul expoziției aniversare dedicată poetului
Panait Cerna
cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la naștere. Lansarea broșurii privind activitatea și opera poetului, Grupul Altona din comuna Cerna.Ora 17:00 - Conferință susținută de academicianul/scriitor Nicolae Breban și lansarea romanului „Frica”, editura Tracus Arte.
Ziua 2 - 26 septembrie 2019
Ora 16.30 - Lansarea cărții autorului Victor Henrich Baumann,
„Povestiri pentru școlari”;
Ora 17:30 - Lansarea cărții autoarei Elena Netcu, „
Pași spre infern
”;Ora 18:30 – Lansarea volumelor:
Corina Mihaela Apostoleanu, Luminița Stelian, Angela Anca Dobre;
Ziua 3 - 27 septembrie 2019
Ora 10:00 - Deschiderea
Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice
a Bibliotecii Județene „
Panait Cerna
” Tulcea cu temele:
„Instituțiile de cultură: Reper cultural și social”
și
„Bibliotecile publice județene și tehnologiile creative”
;Ora 15:00 - O zi în Centrul Vechi al orașului Tulcea!;Ora 18:00 - Prima parte a programului realizat în cadrul Festivalului Internațional de Poezie Contemporană
Europoezia
(recitaluri de muzică și poezie):
Ziua 4 - 28 septembrie 2019

Ora 10:00 – Vizite la obiectivele turistice din Municipiul Tulcea;Ora 10:30 - Întâlnire cu elevii Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” și Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea la ei acasă (poeții participanți la festival);Ora 15:00 - Vizite la obiectivele turistice/muzeale din orașul Tulcea;Ora 18:00 - A doua parte a programului realizat în cadrul Festivalului Internațional de Poezie Contemporană Europoezia (recitaluri de muzică și poezie):
Ziua 5 - 29 septembrie 2019
Ora 10:00 - Simpozion pe navă: Acordarea premiilor participanților Festivalului Internațional de Poezie Contemporană
Europoezia
;Ora 17:30 – NOCTURNA BIBLIOTECILOR - O noapte la BJT:
În 29 septembrie a.c., la NOCTURNA BIBLIOTECILOR, sălile vor fi la dispoziția utilizatorilor în intervalul orar 17:30 - 22:00.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











