Avocatul Poporului, la "Legile Puterii", despre restricțiile care nu apar în Monitorul Oficial

Avocatul Poporului, la "Legile Puterii", despre restricțiile care nu apar în Monitorul Oficial
Weber îi cere premierului Cîţu să explice de ce niciuna dintre cele 20 de hotărâri adoptate de CNSU nu au fost publicate în Monitorul Oficial
Avocatul Poporului, Renate Weber, îi cere premierului Florin Cîţu să explice de ce niciuna dintre cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de la începutul anului nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Avocatul Poporului menţionează că s-a sesizat din oficiu pe această temă. Într-o intervenție la Realitatea Plus, Weber a ținut să precizeze că restricțiile în vigoare nu sunt afectate, pentru că ele au avut un alt circuit.
"Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro", a transmis Avoatul Poporului, într-o solicitare postată pe site-ul instituției.
Comunicatul atrage atenția că publicarea în Monitorul Oficial a actelor normative este obligatorie, dar hotărârile adoptate de CNSU de la începutul anului, având ca obiect fie starea de alertă, fie măsurile luate pe durata acesteia, nu au respectat acest principiu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










