Potrivit mesajului pe care conducerea Secției Chirurgie l-a trimis asistentelor pe WhatsApp și care a fost făcut public de jurnaliştii de la calarasipress.ro, acestea nu mai au voie să intre în secţie cu „uniforme mulate provocatoare, fuste scurte, unghii colorate, ţinută necorespunzătoare în mediu sanitar”, scrie News.ro. Potrivit mesajului la chirurgie există „cel puţin trei asistente în această situaţie”.
Şefa secţiei de chirurgie, Profira Stan, a declarat pentru jurnaliști că este normal ca asistentele să poarte „echipamentul regulamentar”. Ea spune că şeful său i-a atras atenţia cu privire la ţinuta asistentelor. „Chiar şeful de secţie mi-a semnalat, eu nu am vrut să reacţionez chiar imediat, cu toate că constatasem, dar asta e, fetele tinere vor să-şi arate… Nu sunt absurdă, chiar nu am vrut să mă iau din prima de ele, pentru că aveau impresia că am eu ceva cu tinereţea lor dar…”
Sursa: Realitatea de Calarasi