Alertă la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca! Un pacient a făcut foc în salon

Alertă la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca! Un pacient a făcut foc în salon
Trei pacienti din salonul respectiv au fost mutați într-un alt salon
În cursul nopții trecute, pompierii clujeni au fost anunțați prin 112 că se simte miros de fum pe hol la Clinica de Psihiatrie, a Spitalului Clinic Județean de Urgență, de pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca.
"Au fost dislocate la fața locului două autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD, unde au constatat că a fost vorba despre câteva hârti aprinse într-o noptieră de unul dintre pacienți și care au fost stinse de către personalul medical până la sosirea pompierilor.
De asemenea, trei pacienti din salonul respectiv au fost mutați într-un alt salon.
Nu s-a impus evacuarea/relocarea altor pacienti. A fost deteriorată noptiera de unde s-a dat foc.
Un membru al personalului medical, care acuza dureri la un picior, după ce a alunecat, a primit asistență de la echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Echipajele s-au retras la subunitate fără a fi necesară intervenția acestora", a transmis ISU Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











