În Ședința Guvernului de joi fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2022.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a arătat că alocarea pentru acest program, în acest an, este de 15 milioane de lei.
„Oferim cultivatorilor de cartofi sprijinul de care au nevoie pentru a continua să obțină producții care să acopere necesarul de consum al României. Am alocat în bugetul acestui an 15 milioane de lei pentru susținerea producției de cartofi românești, iar prin viitorul Plan Național Strategic oferim sprijin pentru construirea de depozite dedicate recoltelor de cartofi. Ne asigurăm astfel că vom avea pe piață cartofi românești o perioadă mai lungă de timp în decursul unui an”, a declarat ministrul Adrian Ionut Chesnoiu.
Cererea de înscriere în program și documentele însoțitoare se depun începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv, a anului de cerere.
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200 euro/ha, iar plata se efectuează proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Valorificarea producției se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.