Șpaga, un „modus vivendi” în CNAIR. Cine se ascunde în spatele afacerilor firmei Astaldi România cu Compania de Drumuri și metoda autodenunțurilor prin care a scăpat de fiecare dată, dezvăluiri la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu. 

Pier Luca Canino este fostul șef Astaldi România, una dintre cele mai puternice companii de pe piața construcțiilor din Europa. Este și cel care găsit metoda prin care să scape ani la rând de pedepse după ce mituia funcționarii români: „Formulez prezentul denunț pentru aflarea adevărului și pentru a beneficia de cauza de impunitate.” este enunțul care pare să-i fi adus protecția. Statutul de impunitate spune că „mituitorul nu se pedepseşte, dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”.

Ani la rând, afaceristul italian a fost un denunțător la DNA. Patru mari dosare de corupție l-au avut ca martor-denunțător, iar aproximativ 9 milioane de euro și un autoturism reprezintă mita pe care Pier Luca Canino a recunoscut că a plătit-o pentru a-și facilita afacerile.

Mai exact, 750 de mii de euro pentru lucrările de la Magistrala 4 de metrou, 2 milioane de euro pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată de pe ruta București-Constanța, peste 5 milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Otopeni și o mașină oferită drept mită unui director din Primăria Capitalei pentru a-l ajuta cu finanțările pentru lucrările pasajului Basarab din București.

MITA PLĂTITĂ DE ITALIAN PENTRU A-ȘI FACILITA AFACERILE

– 750.000 de euro – lucrări Magistrala 4 Metrou București;
– 2.000.000 euro – lucrări reabilitare tronsoane de cale ferată Bucureşti-Constanţa;
– 5.300.000 euro – modernizare Aeroportul Otopeni;
– autoturism Lancia Delta – finanțări lucrări pasaj Basarab București.
SURSA: Libertatea

Pier Luca Canino a denunțat de fiecare dată faptele la ani distanță de la comiterea lor, în timp ce erau deja investigate. Potrivit Libertatea, există 4 dosare în care a denunțat faptele de corupție ale funcționarilor români.

Primul denunț formulat de Pier Luca Canino a vizat o mită ceva mai mică: un autoturism oferit unui director din Primăria Capitalei. Se întâmpla în 2010, când Astaldi realiza lucrările la pasajul Basarab. Afaceristul a formulat denunț la DNA la doi ani distanță după ce s-a deschis un dosar în care erau vizate faptele de corupție ale directorului din primărie. La înregistrarea denunțului, directorul era deja arestat.

În 2016 Marin Anton, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, și Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct din CNADNR, au fost puși sub acuzare în dosarul de corupție în cazul modernizării Aeroportului Otopeni. Martor denunțător a fost chiar Pier Luca Canino, administratorul societății care efectua lucrările. În denunțul formulat la DNA, italianul a relatat cum aceștia i-au cerut 5,3 milioane de euro, pentru ca societatea să nu piardă contractul. De fapt banii, a spus afaceristul, i-au fost ceruți pentru finanțarea campaniei electorale din 2009. Mita a ajuns în casieria Partidului Democrat Liberal. Cei doi au fost condamnați la închisoare, iar Pier Luca Canino a avut doar calitatea de martor denunțător.

Deși a scăpat de fiecare dată, în urmă cu două săptămâni afaceristul italian și-a găsit nașul. A fost trimis în premieră în judecată pentru trafic de influență după ce a încercat, în vara lui 2013, să obțină contra sumei de un milion de euro avizele necesare pentru lucrările la metroul din Drumul Taberei. Canino este acuzat, printre altele, de trafic și cumpărare de influență, iar cel pe care voia să-l cumpere era primarul de atunci al sectorului 6, Rareș Mănescu, care e martor în dosar. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedent Două bărci s-au ciocnit în Deltă. Mai multe persoane au ajuns la spital
Articolul următorFinațare de peste 200 de milioane de euro pentru investiții în infrastructura de apă și canalizare din județul Tulcea