Ieri în jurul orei 16.30, mai multe forţe au fost solicitate să intervină la un scandal în care se reclama pe numărul de urgenţă 112 ca o persoană fusese împuşcată. Ce se întâmplase în realitate…
Trei autoturisme aflate în drum spre trecerea bac, cu un grup de persoane care venea dinspre Tulcea, au fost şicanate în trafic de un alt autoturism condus de către o persoană din Măcin. Au fost şicane de ambele părţi, conform martorilor oculari. Între timp, cel din Măcin a rămas în urmă, iar cei din Tulcea au continuat drumul spre bacul Smârdan – Brăila.
La bac, două dintre maşinile de Tulcea au apucat să treacă, dar al treilea a rămas pe maul tulcean. La scurt timp a apărut şi autoturismul din Macin şi…a început scandalul. Cel din Macin a sărit la bătaie cu un băţ şi l-a lovit pe cel din Tulcea şi a lovit şi autoturismul. De partea cealaltă, cel din Tulcea declară că a fost împuşcat cu un pistol cu bile, iar cel din Macin ar fi tras inclusiv în maşină.
Mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţă au fost solicitate de la Tulcea şi Brăila, dar până la această oră nu s-a confirmat că ar fi fost folosită vreo armă de foc.
Unul dintre cei implicaţi în altercaţie prezintă câteva contuzii, dar medicii nu au confirmat că ar proveni din împuşcătură nici măcar cu bilă de cauciuc. Poliţiştii au căutat în toată zona şi nu au descoperit nici ei tuburi goale care ar fi putut proveni de la folosirea unui pistol.
Toţi cei implicaţi în agresiuni sunt rromi şi cu toţii ştim că aceştia sunt predispuşi la exagerări şi autovictimizări atunci cînd sunt implicaţi în diverse evenimente cu violenţă.
Încă se fac cercetări dar cu siguranţă, până luni, vom avea mai multe răspunsuri clare de la Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.