Sărbătoare importantă în data de 26 ianuarie în România.
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este pomenit în ziua de 26 ianuarie.
Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (Ioan), numit „cel sfânt şi milostiv”, a fost canonizat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.
S-a născut la 15 iulie 1818, în Basarabia. A rămas orfan de tată şi, în 1831, ierodiaconul Teofilact, unchiul său, l-a adus la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, pentru a învăţa carte. În mănăstire a deprins scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1835, împreună cu ierodiaconul Teofilact, a ajuns la episcopia Buzăului.
În 23 ianuarie 1835, rasoforul Ioan a fost călugărit sub numele de Iosif, în Catedrala episcopală, iar a doua zi a fost hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie al Buzăului, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu a intrat la seminarul din Buzău, pe care l-a terminat în 1840. Între anii 1840-1847 a urmat Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.
A fost hirotonit preot în 1850, iar în noiembrie 1852 a fost făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găisenii, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon şi numit, în 1863, egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti.
Între anii 1864-1870 arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din Capitală, iar în ultimii doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central.
A fost hirotonit arhiereu la 23 aprilie 1872, iar în ianuarie 1873 a fost numit episcop de Argeş.
La 10 iunie 1875 a fost ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an a fost instalat la Iaşi. Timp de 27 de ani mitropolitul Iosif Naniescu a păstorit cu multă blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei.
A plecat la ceruri la 26 ianuarie 1902. Mormântul său se află în partea de sud a Catedralei mitropolitane de la Iaşi.
* Sfântul Cuvios Xenofont, soţia sa Maria şi fiii lor Arcadie şi Ioan au trăit în secolul al VI-lea.
Erau dintr-un neam bogat şi cu renume în Constantinopol. Prin urmare, fiii acestei familii, Arcadie şi Ioan, au fost trimişi în Fenicia, la învăţătură, îmbarcându-se pe o corabie. Naufragiind vasul, cei doi au ajuns în Palestina, unde, drept mulţumită lui Dumnezeu că i-a scăpat de înec, s-au făcut călugări în Ierusalim.
Auzind de naufragiul vasului, părinţii au început să-i caute cu înfrigurare. I-au găsit printre călugării din Sfânta Cetate şi, bucuroşi de regăsire, cei doi, Xenofont şi Maria, au lăsat averile şi grijile lumeşti şi au îmbrăcat haina monahală.
„Toţi au plăcut lui Dumnezeu desăvârşit şi de mari daruri s-au învrednicit de la El; Ioan şi Arcadie au strălucit între vieţuitorii pustiei ca nişte luminători şi vieţuind ani destui, mai înainte şi-au văzut sfârşitul lor şi către Domnul au trecut. Cuvioasa Maria a făcut multe minuni: orbi a luminat, diavoli a izgonit şi prin fericit sfârşit a trecut de la cele pământeşti la cele cereşti; iar Cuviosul Xenofont, aşijderea a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al mai înaintei vederi, şi proorocind înainte, spunea cele ce vor să fie, şi de mari taine era văzător; după aceea, a trecut să vadă cele ce ochiul nu le-a văzut şi să se sature cu vederea de faţa lui Dumnezeu„. (Vieţile Sfinţilor)
