În urma controalele făcute de inspectorii din cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2022”, în prima săptămână de activitate, la 200 de unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul de pe litoral, au fost constatate numeroase nereguli și au fost aplicate amenzi în valoare de 443.600 de lei.
Dintre principalele nereguli constatate: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor; ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare, condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 443.600 de lei.
De asemenea, a fost confiscată și o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unități de neutralizare.
S-au stabilit termene de remediere ale neconformităților constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.
Medicii veterinari din cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2022”desfășoară acțiuni de control oficial în toate stațiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar și în parteneriat cu alte instituții ale statului cu atribuții de control.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcției din Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor. Acest număr funcționează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.
Sursa: Realitatea de Constanta