Litoralul românesc continuă să atragă un număr tot mai mare de vizitatori în fiecare an. Orice vacanta la mare cuprinde, in cea mai mare parte, relaxare totala pe malul marii, inot si placerea de a sta la soare pentru “cel mai frumos bronz din lume”.

Turiștii sunt atrași de diversitatea opțiunilor de cazare. De la hoteluri de lux, cu servicii all-inclusive, până la pensiuni și camping-uri, litoralul românesc oferă o gamă largă de variante pentru toate gusturile și buzunarele.

Sezonul acesta, peste 2000 de unități de cazări și 304 hoteluri sunt pregătite pentru turiști. Din 4.000 de unități de cazare, în acest an, litoralul românesc are 387 de hoteluri: opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* și 15 de 1*. Pe litoral există totodată 51 de hoteluri all inclusive, cu peste 23.000 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut.

Dacă turiști vin cu mașina în vacanță, vor beneficia de parcare gratuită în sudul litoralului. Pentru familiile care își doresc să vină la mare pentru a se relaxa, o pot face liniștiți, deoarece turismul pe litoralul românesc este cel mai potrivit, iar sute de hoteluri sunt deschise cu family room, dar și cu SPA. Tarifele pe riviera românească au crescut în medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, prețul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, față de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4 sau 5 nopți.

„La 1 iunie sunt deschise pe litoral peste 2000 de unități cazări și 304 hoteluri. Hotelurile sunt cele mai importante. Avem o diversitate de servicii pentru că oamenii și-au diversificat dorințele. În sudul litoralului parcarea este gratuită. Turismul pe litoralul românesc este pentru familii și sunt sute de hoteluri deschise cu family room. Avem 19 unități deschise cu SPA. Litoralul este și va fi o nucă tare a turismului românesc”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.

Riviera românească oferă o multitudine de activități pentru cei pasionați, de la relaxare la aventură și explorare culturală, sporturile nautice, plimbări cu avionul, cu veliere, parasailing și vizitarea siturilor istorice a vestigiilor antice. De asemenea, marinele românești devin puncte de atracție turistică. În Portul Tomis din Constanța, portul Mangalia , marilele din Eforie și Limanu s-a dublat de la an la an numărul  doritorilor de vacante pe Marea Neagră.

Imagine

Pentru cei care doresc să vadă lumea „de sus” aeroportul de la Tuzla este la doar 23 de kilometri de Constanţa, pe drumul care străbate stațiunile litoralului.

„Zborurile pentru turism sunt de două feluri: cele în care sunt survolate zonele cele mai atrăgătoare, pentru privelişte, dar şi pentru senzaţia foarte plăcută din cupola de sticlă, şi cele de tip aerotaxi, pentru cei care vor să ajungă repede la destinaţie şi să beneficieze de un orar flexibil în transportul lor”, a declarat, Cristina Mitchievici, Commercial Manager, Regional Air Service – Aeroport Tuzla.

Litoralul nu înseamnă doare soare şi înotat în mare, cât e ziua de lungă! Turiştii se pot relaxa şi în alte moduri, mai ales dacă vorbim despre familii cu copii. Delfinariu se numără printre cele mai vizitate și îndrăgite  obiective turistice. Spre bucuria turiștilor care vreme de două luni nu au putut participa la spectacole, cei șase delfinii fac acum spectacol. Sezonul acesta este unul special, în bazin este și Baby, puiul de delfin născut pe 8 martie.

Imagine

Vacanța de vară este preferata tuturor și așteptată cu nerăbdare atât de cei mici cât și de adulți, dornici de aventură, veselie, bălăceală și atracții provocatoare. În aqua park-urile de pe litoral aventura și distracția ating cote maxime.

În statiunea Jupiter, Galaxy Water Park este considerat raiul copiilor si garantia unor momente magice, de neuitat.  „La Galaxy Water Park se desfășoară foarte multe activități distractive pentru copii: ateliere de creație de teatru, dans apoi urmează partea de petreceri, jocuri, concursuri. Pentru petreceri tematice avem mascote, în fiecare seară o piesă de teatru într- o sală de spectacole pe care am inaugurat anul trecut, în interiorul babyland -ului, „a declarat Francesca Anton Constantinescu manager executiv CoHotels.

Imagine

Turiștii se pot bucura pe Riviera Românească de o vacanță plină de relaxare, distracție și aventură, în timp ce descoperă frumusețea naturală, ospitalitatea localnicilor și savoarea gastronomiei tradiționale.

 

Sursa foto Ovidiu Oprea

 

Articolul precedentReacția lui George Simion, vizat în ancheta semnăturilor false pentru candidatura lui Silvestru Șoșoacă: „Dacă ieșim cu cătușe…”
Articolul următorSemnal de alarmă tras de specialiști: „Încălzirea globală provocată de om a crescut într-un ritm fără precedent”