Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu le recomandă românilor să se calmeze cu un ceai de tei când aud informații despre explozia prețurilor. Isărescu spune că mesajele publice trebuie să fie mai moderate și avertizează că „un rău nu vine niciodată singur”.

 
 
 

„Să o zicem pe românește, un rău nu vine niciodată singur. Costurile la energie s-au dus în costul altor produse de consum. Cu majorarea ratei dobânzii influențăm inflația pe partea cererii. Ținem sub control cererea. Dacă nu avem o inflație determinată de costuri trebuie să fim atenți ca măsurile noastre să nu fie percepute că se adaugă la costurile de producție. Ca orice Bancă Centrală și BNR trebuie să facă un balancing act. Trebuie să facem un dozaj. O să vedeți că suntem cu un exces de cerere la limită.

Nu ne strică ceva mai multă calmitate. Agitația e specifică perioadelor de criză. Autoritățile asta trebuie să transmită, calm. Un ceai de tei. Și aceste discuții sociale care nu se mai termină cu inflația și exagerările nu se mai termină”, a declarat Mugur Isărescu.

Articolul precedentVârsta de pensionare pentru femeile din România crește
Articolul următorPreședintele Iohannis a nominalizat principala cauză a inflației din România: ”Războiul lui Putin din Ucraina”