Schimbare de ultim moment în Rusia. Vladimir Putin va anunța o nouă „victorie” în Ucraina în fața rușilor. Un publicist rus a explicat și cum se pregătește deja propaganda rusă pentru acest moment. 

Plecarea forțelor ucrainene din Lysychansk poate fi foarte greu considerată o victorie militară a Rusiei, din cauza diferenței de capacități militare ale celor două țări. Și totuși, Vladimir Putin crede că plecarea militarilor ucraineni poate fi „vândută profitabil” rușilor – drept o mare victorie a armatei ruse. Asta susține Andrey Piontkovsky, cunoscut publicist al opoziției ruse.

Acesta a menționat că propaganda lui Putin a reușit deja să-i convingă pe ruși că plecarea din Lysychansk a fost într-adevăr o „victorie”. De aceea, 
Piontkovski susține că Putin se pregătește să anunțe o nouă „victorie” în fața poporului rus.

Liderul de la Kremlin crede că retragerea Forțelor Armate ale Ucrainei de la Lysichansk poate fi prezentată rușilor drept „o victorie”, este de părere Piontkovsky.

„Mai mult, propaganda lui Putin a reușit deja să facă acest lucru”, a spus publicistul rus Andrey Piontkovsky, potrivit Unian.net.

Astfel de „victorii” îl ajută pe Putin să-și mențină puterea. El „vinde” rușilor întoarcerea la presupusele „pământuri primordiale rusești”, a mai afirmat publicistul rus.

„Sărbătoarea victoriei” pentru ocuparea Lysychansk este o repetiție pentru următoarea, aceasta este strategia Kremlinului, potrivit lui Piontkovski.

„Cu această „sărbătoare a victoriei”, Putin se asigură și își pregătește poporul că în două luni va vinde ca pe o victorie ceea ce ei numesc „restabilirea integrității teritoriale a regiunilor Donețk și Lugansk”, a mai explicat publicistul rus.

Potrivit acestuia, Putin intenționează să pună mâna nu numai pe Donbas, ci dorește să intre și să preia Herson și Zaporojie, pentru a le prezenta ca pe o „victorie”.

„Astăzi a fost prima repetiție destul de reușită. Este subestimată propaganda lui Putin. Goebbels nu a avut astfel de oportunități – nu a avut Skabeeva, Zakharova și alții”, a mai comentat Piontkovsky.

Putin este convins că, în cazul cuceririi Donbas, nu vor exista amenințări pentru locul său la Kremlin, puterea sa rămânând nealterată.

„Planul lor este cam așa: în următoarele două luni, până vor ajunge suficiente arme occidentale pentru Ucraina – să” mai taie „câteva bucăți din Ucraina. Planul maxim este să luăm Slaviansk”, a mai sugerat publicistul.

Consilierul președintelui Volodimir Zelenski – Aleksey Arestovich l-a acuzat marți pe ministrul rus al apărării – Serghei Șoigu că l-a înșelat public pe Putin când i-a spus că „a fost eliberat” Lugansk. Arestovich spune că se dau lupte grele în regiune în continuare, potrivit Unian.net

Pe de altă parte, publicistul rus Andrei Piontkovski crede că Putin se bucură prea devreme.

„Pentru că atunci când Forțele Armate ale Ucrainei vor recuceri Hersonul, societatea rusă va avea un adevărat șoc. Nu numai rușii „zombificați” de propagandă, ci și cei din cercul lui Putin”, a spus publicistul rus, potrivit 24tv.ua/ru.

„Atunci se va prăbuși piramida minciunilor dictatorului rus. În același timp, elitele politice vor începe treptat să realizeze că va fi nevoie să negocieze cu adversarii învingători. Poate că, atunci, cineva din conducerea politică de vârf va lua în calcul și retragerea și pierderea războiului cu Ucraina. Oricum, mai mult ca sigur că se vor opri din teama de a nu ajunge ca Putin”, apreciază Piontkovski.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea cea mai puternică este rugăciunea scurtă, care se face din adâncul inimii
Articolul următorPrognoza meteo 6 iulie. Cod galben de caniculă, dar și vijelii și căderi de grindină