Primăria Tulcea a depus prin ADI ITI un proiect denumit „Amenajare parc geologic și de agrement în Municipiul Tulcea”, care se apropie de suma de 5 milioane de euro şi care vizează zona fostă Cariera Bididia2.
Proiectul parcului geologic tematic și de agrement de la Tulcea, tot mai aproape de implementare. După ce, până la sfârșitul lunii martie, proiectul s-a aflat în dezbatere publică, administrația locală continuă procedurile. Cererea de finanțare a fost depusă, proiectul a trecut de etapa de evaluare administrativă, urmând să intre în cea de evaluare tehnico – financiară.” – spune primarul Hogea pe Facebook.
Ceea ce nu ştie domnia sa (cam multe pentru calitatea sa de primar) este că regimul juridic al acelui teren este încă neclar, din mai multe puncte de vedere, iar eligibilitatea proiectului … nu prea este.
Să le luăm pe rând:
 Proiectul nu se poate finanţa!
Din totalul de 16 milioane de euro, de cât dispune ITI pentru finanţare pe această axă, au fost depuse proiecte care depăşesc suma de 40 de miloane de euro. Pentru acest proiect, procentul de încadrare în alocare este de 227%, ceea ce îl descalifică din start.
Prima şansă o au proiectele care acoperă un maxim de 150% din valoarea alocată, dar mai este şi un al doilea criteriu, cel de „primul venit, primul servit”. Cum, acest proiect depăşeşte cu mult procentul de alocare, având 227%, nu se încadrează absolut deloc în acest moment în finanţare!
Deci, de apreciat grijă primarului pentru timpul liber al tulcenilor, numai ca înainte de a ieşi în presă, îl sfătuim pe domnul primar să se mai documenteze!

Regimul juridic terenului este incert!

Terenul la care face referire proiectul, deocamdată nu este liber de sarcini. Societatea care îl deţine este în lichidare şi există un program de conformare pe care societatea trebuie să îl ducă la bun sfârşit. Programul de conformare prevede mai multe măsuri, printre care reabilitarea şi ecologizarea, care … încă nu sunt la vedere, sau nu există.
Pentru realizarea unui asemenea obiectiv, practic, Primăria Tulcea ar arunca banii degeaba pentru studii de fezabilitate şi pe consultanţă, pe un teren care încă nu îi aparţine şi pe un proiect de unde nu va primi bani, cel puţin deocamdată!

 

Articolul precedentAccident pe DN 22: Femeie de 51 de ani rănită!
Articolul următorŞantiere de lucru pe mai multe sectoare de drumuri judeţene!