Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, transmite Reuters, potrivit realitatea.net

Autoritatea penitenciară din Rusia (FSIN) a confirmat că agenţii l-au reţinut pe Navalnîi, cel mai cunoscut critic al preşedintelui Vladimir Putin, transmite agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Navalnîi a revenit de la Berlin, unde fusese internat din august pentru a fi tratat după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok, deşi ştia că ar putea fi arestat.

Cursa aeriană a companiei Pobeda, cu care a sosit dizidentul, trebuia să aterizeze pe aeroportul Vnukovo, unde Navalnîi era aşteptat de un grup de susţinători care îi scandau numele. Poliţia a dispersat protestatarii şi i-a arestat pe câţiva dintre ei.

Avionul în care se afla Navalnîi a fost redirecţionat în ultimul moment spre Şeremetievo, potrivit AGERPRES.

”Reținerea lui Alexei Navalnîi la sosirea în Moscova este inacceptabilă. Cer autorităților ruse să îl elibereze imediat”, a scris președintele Consiliului European, Charles Michel pe Twitter.

Șeful diplomației UE, Josep Borell, a făcut și el apel la autoritățile ruse pentru a respecta drepturile lui Navalnîi și cere eliberarea imediată într-un mesaj pe twitter.

”Politizarea sistemului judiciar este inacceptabilă”, adaugă acesta.

Lituania, membră a Uniunii Europene, a spus duminică că va cere Uniunii Europene să impună rapid noi sancțiuni Rusiei ca reacție la arestarea criticului Kremlinului, Alexei Navalnîi.

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 139. Baza de date secretă despre OZN-uri. Dosarele X, varianta de Vaslui
Articolul următorIvan Patzaichin denunță ”atacuri violente” și se retrage din comisia ARBDD