Ministrul Transporturilor a declarat că această întrevedere este o componentă în cererea pe care au făcut-o. Oficialul român a spus că a vorbit la telefon cu omologul său din Ucraina și vineri vor avea loc aceste consultări între Comisia Europeană și cele două părți, România și Ucraina.
Mâine ar trebui să aflăm dacă se va permite o acțiune de verificare pe canalul Bîstroe, și dacă o echipă de experți va merge luni la fața locului pentru a face măsurători.
Sorin Grindeanu a spus că în 2022 nu a existat decât o notificare în luna iulie, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu acea notificare. În documentul respectiv, partea ucraineană notifica asupra unei lucrări de de 400 de metri în zona Ismail, fără să precizeze că vor face adânciri în acea zonă.
Grindeanu a spus că i se pare normal ca acum România să ceară oprirea lucrărilor din zona respectivă și mai apoi să fie permisă măsurarea adâncimii, precizând că a purtat discuții cu MIisterul de Interne și cu Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Infrastructurii din Ucraina a anunțat că adâncimea pe canalul Bîstroe a ajuns la 6,5 metri de la 3,9 metri, cât era adâncimea inițială.
Ambasadorul Ucrainei a confirmat întâlnirea celor două părți în cursul zilei de mâine
Informația anunțată de ministrul transporturilor a fost confirmată și de Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk. Oficialul ucrainean a informat că, vineri, urmează să aibă loc consultări tehnice cu partea română în legătură cu lucrările efectuate pe Canalul Bîstroe.
„Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două Ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut. Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. (…) Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat şi sunt foarte încântat să vă spun că aceste consultări vor avea loc mâine”, a declarat ambasadorul, joi, la Parlament.
Potrivit acestuia, întâlnirea „va fi o bună ocazie pentru ca cei implicaţi, profesionişti, care înţeleg, să schimbe informaţii concrete despre lucrările efectuate şi despre următorii paşi”.
rokopchuk a precizat că din partea ucraineană consultările vor fi conduse de ministrul Infrastructurii, care va fi însoţit de o echipă multidisciplinară.
„Ne aşteptăm ca şi partea română să participe cu reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate”, a adăugat ambasadorul.