Astăzi, în jurul orei 11:25 polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, amenință că se va arunca de la etajul 4 al apartamentului în care locuiește, situat pe Calea Galați din municipiul Brăila.

În aceste momente la fața locului se află polițiștii, un negociator din cadrul I.P.J. Brăila, sprijiniți de pompierii din cadrul I.S.U Brăila cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

La scurt timp, femeia, în vârstă de 72 de ani, din Brăila, s-a aruncat de la geam. În aceste momente îi sunt acordate îngrijiri medicale de specialitate, salvatorii încercând să o resusciteze.

Femeia a fost transportată la spital, dar în jurul orei 13.30 aceasta a decedat.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentUE s-a răzgândit în privința fermierilor români
Articolul următorZiua Poliției române, sărbătorită la Tulcea