Nicolae Ciucă face un nou apel: O grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor. Singurii care au de pierdut sunt părinţii şi elevii

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, după negocierile cu sindicatele din educaţie, că reiterează disponibilitatea sa şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Premierul afirmă că în opinia sa, o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor şi singurii care au de pierdut dacă greva se declanşează, în ciuda dorinţei noastre de dialog şi negociere, sunt părinţii şi elevii, care de mâine sunt într-o situaţie extrem de dificilă. . Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii şi empatiei. Eu nu văd alta soluţie, decât cea a dialogului, până ce avem o rezolvare, afirmă premierul.

”În primul rând, vreau să transmit că problemele profesorilor sunt reale şi orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată. Guvernul face eforturi pentru a găsi soluţiile cele mai bune atât pentru ei, cât şi pentru toţi românii. Am stabilit astăzi împreună cu sindicatele câteva direcţii şi măsuri, care arată buna noastră credinţă şi eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătăţirea condiţiilor salariale, şi nu numai, din sistemul de învăţământ românesc”, spune premierul, potrivit news.ro.

Nicolae Ciucă arată că ”problemele discutate astăzi se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie”

”După dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie. De asemenea, au fost propuse stimulente financiare pentru debutanţi şi pentru cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate”, afirmă el.

Şeful Executivului menţionează că ”Guvernul îşi menţine angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, din completarea aplicării Legii 153 a salarizării 153/2017, iar măsura va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi prevăzute în Anexa 8.

”Există un interes major pentru educaţie din partea Guvernului şi al Coaliţiei. Reformele trebuie să continue. Proiectul România Educată este un exemplu al angajamentului nostru pentru realizarea unui sistem de educaţie performant pentru toate părţile implicate: profesori, părinţi, elevi. Dialogul este întotdeauna calea. De aceea, am invitat sindicatele la discuţii. Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii şi empatiei. Eu nu văd alta soluţie, decât cea a dialogului, până ce avem o rezolvare”, a arătat Ciucă.

El continuă: ”Reiterez disponibilitatea mea şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Din punctul meu de vedere o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor. Singurii care au de pierdut dacă greva se declanşează, în ciuda dorinţei noastre de dialog şi negociere, sunt părinţii şi elevii, care de mâine sunt într-o situaţie extrem de dificilă. Urmează examenul de capacitate şi bacalaureatul. Cu aceste lucruri nu avem voie să ne jucăm”.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învăţământ. În plus, reprezentanţii Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate.

Executivul anunţă că va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare.

Sindicatele din educaţie au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor.

Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI. Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest, a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNegocieri eșuate: Greva generală din învăţământ va fi declanşată luni, 22 mai
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET