O pilotină donată de statul francez ajunge la Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați ce deservește Canalul Sulina, informează Realitatea de Galați. Pilotina a fost de fapt construită în 1993. Reprezentanții Ministerului Transporturilor spun însă că va necesita investiții minime și este în stare bună de funcționare.

Ministrul secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu a fost prezent la Galați, alături de doamna Laurence Auer, Ambasadorul Franței în România, unde a avut loc predarea-primirea cu titlu gratuit din partea Statului Francez a unei ambarcațiuni rapide necesară transportării piloților între uscat și bordul navelor pe care le pilotează pe canalul Sulina, denumită pilotina. 

Această pilotină este acum în proprietatea Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, iar imediat după efectuarea formalităților de înmatriculare, va putea fi folosită pe Canalul Sulina. Capacitatea acesteia de transport este de 10 persoane și este construită să circule și pe mare,

”Precum este cunoscut, creșterea capacităţii de tranzitare a canalului Sulina reprezintă o prioritate zero pentru România, având în vedere că Dunărea reprezintă o arteră foarte importantă de transport. Sprijinul oferit de Statul Francez a cristalizat nevoile identificate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu suportul colegilor de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos pentru materializarea acestui obiectiv prioritar.
Această acțiune se află în complementaritate cu celelalte proiecte pe care le avem cu Comisia Europeană, urmând ca în perioada următoare să se mai achiziționeze cu fonduri externe încă 3 ambarcațiuni, dintre care 2 de semnalizare și 1 pilotină, precum și implementarea unui sistem modern de semnalizare pe Dunărea Maritimă în valoare de 17 mil. euro”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu.

În luna martie 2023 s-a înregistrat un record privind numărul de nave care au tranzitat Canalul Sulina în întreaga istorie a acestuia, fiind înregistrate 408 nave care au circulat pe acest canal. 

Imagine

 

Articolul precedentAntrenor de baschet, mort după ce a făcut stop cardio-respirator în timpul unui meci
Articolul următorANM a actualizat avertizarea meteorologică pentru următoarele trei zile