Moș Crăciun, cel mai îndrăgit personaj mitologic al tuturor timpurilor, care împarte cadouri copiilor din întreaga lume, a fost prins pe picior greșit la Sibiu.

O fi parcat sania cu reni într-un loc interzis, n-o fi avut documente de transport pentru toate darurile… nimeni nu poate ști. Cert este că, pe Pietonala Bălcescu din orașul de pe Cibin, a fost luat la întrebări de Poliția Locală, informează oradesibiu.ro.  

Moș Crăciun a fost luat la întrebări de poliție în Sibiu. Bine, nu chiar Moș Crăciun cel adevărat, ci un bărbat costumat în straiele personajului atât de iubit de toți copiii din întreaga lume. Adrian Floriță este sibianul care a surprins momentul în care acesta a fost luat la întrebări de agenții de la Poliția Locală.

„Ho, ho, ho. Unde ai parcat sania cu reni, moșule?”, a scris un internaut pe Facebook, atașând și fotografia.

„Amendă pentru asumarea unei identități false”, a comentat cineva. Imaginea a stârnit râsete, iar cei care au văzut-o s-au amuzat copios. Ora de Sibiu a încercat să afle care au fost motivele pentru care „Moș Crăciun” a fost sancționat, însă reprezentanții Poliției Locale nu au putut fi contactați.

”Nu vreau sa fiu Lupul Moralist dar cred ca acei funcționari care încă aplica amenzi, bunicuțelor care vând flori sau pătrunjel sau „Mosului”, cred ca fac un deserviciu instituției pe care o reprezintă! Suntem totuși în secolul XXI!”, a comentat polițistul Viorel Teacă.

ACTUALIZARE: Bărbatul costumat în Moș Crăciun  a fost doar legitimat și avertizat de agenți să nu desfășoare activitatea pe domeniul public fără autorizație.

Articolul precedentLucrările de reabilitare a Portului Isaccea, recepționate de APDM Galați
Articolul următorProiect energetic de record mondial, în Marea Neagră