Mathieu Van Der Poel a câștigat pentru prima dată Milano – San Remo, primul monument al anului.

Olandezul a rezistat unui atac dat de Pogacar pe Poggio și apoi s-a desprinspe coborâre, trecând primul linia de sosire, cu un avans de 15 secunde față de grupul urmăritor. Filippo Ganna și Wout Van Aert au completat podiumul.

Milano – San Remo 2023 a avut o desfășurare exact așa cum au anticipat specialiștii. O evadare formată din 9 rutieri s-a format imediat după startul real, dar în niciun moment nu s-a pus problema ca acel grup să aibă șanse la victorie. Spre deosebire de anii precedenți, plutonul nu a lăsat evadarea să se distanțeze la mai mult de 3 minute și era clar că toată lumea aștepta ultimii 30 de kilometri pentru a încerca să obțină succesul.
 
Plutonul a prins evadarea fix înainte de intrarea pe Cipressa, cățărare pe care UAE a forțat, dar nu a reușit să desprindă nume grele, pentru a-i face viața mai ușoară lui Tadej Pogacar. Ulterior, rutierii și-au tras suflul pentru momentul decisiv, trecerea peste Poggio.
Pentru Van Der Poel este al 3-lea succes al carierei într-o clasică monument, după ce s-a impus de două ori în Turul Flandrei, în 2020 și 2022. 
Articolul precedentParadă de ziua Sf. Patrick pe Fifth Avenue din New York City
Articolul următorCum va fi vremea astăzi în majoritatea zonelor țării