Având în vedere că a început sezonul estival, în această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei, cu preponderenţă la sfârşit de săptămână şi în perioada minivacanţelor, sens în care Garda de Coastă a luat toate măsurile care sunt în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ şi fluent.

              

Conducerea Gărzii de Coastă a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ prin punctele de trecere a frontierei.

A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul județelor Constanța și Tulcea, în medie, peste 300 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, este folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.

 

Acţiuni pentru siguranţa cetăţenilor pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării

La Marea Neagră şi în Delta Dunării, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acţionează permanent pentru supravegherea şi controlul frontierei maritime şi fluviale, dar şi pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.

În acelaşi timp, se acordă o atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue”), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.

               De asemenea, atragem  atenţia  persoanelor  care-şi  vor  petrece concediul pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţii neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. În situaţii de urgenţă pe mare, recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul autorităţilor, apelând numărul de urgenţă „112”.

 

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Bulgaria, respectiv PTF Vama Veche, PTF Negru Vodă, PTF Dobromir, PTF Lipnița și PTF Ostrov, cu mențiunea că PTF Dobromir și PTF Lipnița au ca program de funcționare intervalul orar 08-20, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, pot contribui la scurtarea timpului de control.

„Reamintim tuturor celor care aleg să călătorească în afara graniţelor ţării să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/,” transmite Garda de Coastă.

 

 

Articolul precedentRomânia va fi lovită de furtuni și inundații puternice în următoarele două luni
Articolul următorCe destinații pot alege turiștii care nu merg la mare?