Masca de protecție devine obligatorie în județul Tulcea, începând din 7 august, în zonele aglomerate, precum pieţele agroalimentare, staţiile de autobuz, în pelerinaje, iar măsura este valabilă până în 20 august. Prefectura Tulcea recomandă primăriilor să nu organizeze, în perioada respectivă, manifestări de genul zilele localităţii.

În perioada 7 august, ora 00:00- 20 august, ora 24:00, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în următoarele spaţii publice deschise: pieţe, târguri, oboare, zone de aşteptare – staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea, zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice din localităţile Niculiţel şi Cerna.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a mai hotărât că masca este obligatorie şi pentru cei care formează grupuri mai mari de şase persoane, prezente pe Faleza municipiului Tulcea – zona de promenadă, zona de îmbarcare/debarcare nave şi zona autogară/gară, zilnic, între orele 09.00-14.00 şi 18.00-21.00, tulcenii se pot plimba prin parcurile orașului doar purtând masca de protecție. La Babadag, în Piaţa Civică şi parcul central, masca este obligatorie între 18.00 și 23.00.

În judeţul Tulcea, masca devine obligatorie la nunţi, botezuri, pomeni, la slujbele religioase care se desfăşoară atât în interiorul, cât şi în afara lăcaşurilor de cult (curţile şi perimetrele exterioare ale acestora), cu respectarea regulilor de distanţare fizică între enoriaşi. În toate celelalte spaţii deschise, de exemplu, intrările de bloc, în care se formează aglomerări de persoane, este recomandată purtarea măştii de protecţie şi respectarea regulilor de distanţare fizică.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentMomente dramatice surprinse de camerele VIDEO în timpul exploziei din Beirut
Articolul următorLiga 1 se transformă total!