Marcel Ciolacu susține că România ar putea intra chiar într-o criză economică, ca o consecință a războiului din Ucraina și nu numai.
„Este posibil să avem și o criză economică. Am avut și cu comisarul Gentiloni o discuție pe cifre. Riscul major este să vedem de unde va veni această criză. Sunt țările cele mai apropiate de zona de conflict, ele sunt cele mai afectate, ținând cont de tranzitul refugiaților.”, a declarat Marcel Ciolacu.
Pentru a nu intra în recesiune, Coaliția trebuie să ia măsuri, urgent. PSD propune ca salariul minim să crească pentru o anumită categorie, anume agricultorii. Ciolacu spune că salariul nu va crește pentru toți angajații, pentru că deja a fost majorat, anul acesta. Pentru mediul de afaceri, însă, vor interveni modificări.
„Vrem să mărim salariul minim în agricultură la 3.000 de lei, așa cum este în construcții. Noi am venit cu o lege prin care am limitat salariul minim pentru 12/24 de luni. Salariul minim pe economie e un fel de ajutor social. Nu poți să maschezi o evaziune fiscală sub salariul minim.”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, Guvernul recurge la măsuri precum cele luate la începutul pandemiei. S-a ajuns la un acord cu băncile pentru a le permite românilor să-și amâne plata ratelor. Pachetul de măsuri de sprijin pentru români va fi anunțat luni.