În data de 5 noiembrie, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au fost informați de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” Tulcea că un bărbat aflat la pescuit pe Canalul Sireasa a căzut în apă și solicită sprijinul.

Imediat, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o ambarcațiune rapidă și un autoturism de intervenție, pentru identificarea acestuia. De asemenea, la intervenție a participat și un polițist din cadrul Postului de Poliție Ceatalchioi, dar și două bărci ale Inspectoratului Județean Pentru Situații de Urgență Tulcea. La scurt timp, persoana a fost identificată de către cei aflați în mașina de teren, scoasă din mlaștină și adusă în siguranţă la mal. Acesta sunase singur la 112 , pentru că rămăsese blocat în mlaștină și se și rătăcise. Fiind speriat că s-a întunecat, a intrat în panică și a înaintat în apă cu noroi, până nu s-a mai putut deplasa, fiind prins în mlaștină

Bărbatul, cetățean român în vârstă de 69 de ani, a fost transportat în localitatea Tudor Vladimirescu de unde a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Tulcea.

Articolul precedentPolițiștii de frontieră au intervenit pentru salvarea unui cetățean român căzut în apă în Delta Dunării
Articolul următorAutobuze electrice pentru municipiul Tulcea de la MDRAP prin Programul Operaţional Regional