Preşedintele Klaus Iohannis a transmis la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc luni şi marţi la Bruxelles, că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creştere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistenţă, dar şi oferirea unui răspuns adecvat la implicaţiile conflictului militar din Ucraina.

Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat situaţia de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul politic şi asistenţa umanitară, economică şi financiară din partea Uniunii Europene, impactul conflictului asupra securităţii alimentare globale, aspecte referitoare la securitate şi apărare şi situaţia în domeniul energiei.

„Preşedintele României a exprimat preocuparea faţă de evoluţiile din teren, atât în ceea ce priveşte securitatea, cât şi situaţia umanitară din estul şi sudul Ucrainei, arătând că riscurile din regiunea Mării Negre sunt în creştere, iar eforturile comune la nivel european ar trebui să se concentreze în continuare pe acordarea de asistenţă, dar şi pe oferirea unui răspuns adecvat la implicaţiile complexe ale conflictului militar, inclusiv cu privire la repercusiunile asupra securităţii energetice şi alimentare”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale,

Şeful statului a prezentat măsurile adoptate de România pentru sprijinirea Ucrainei, subliniind ajutorul umanitar şi facilitarea exporturilor de cereale prin portul Constanţa şi porturile de la Dunăre.

Preşedintele a subliniat şi importanţa de a răspunde pozitiv cererilor de aderare ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, printr-un mesaj politic „puternic” de susţinere.

Articolul precedentCulisele Statului Paralel – Dezvăluiri incendiare despre baronul Hubert Thuma! Interlopii și politicienii care au pus stăpânire pe Capitală
Articolul următorLegile Puterii: „Micul Putin” Viktor Orban, victorie cinică în UE pusă pe tavă criminalilor de la Kremlin