Înscrierile la creșă și grădiniță încep luni, pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru 4.018/2024. Prima etapă durează între 27 mai și 14 iunie, perioadă în care părinții pot depune o cerere cu 3 opțiuni la o creșă/grădiniță și care cuprinde mai multe etape. Ministerul Educației a publicat un text cu rol de ghidaj pentru părinții care vor să își înscrie copilul la grădiniță, scrie edupedu.ro

În grupele de creșă pot fi înscriși copiii cu vârste de la 3 luni la 3 ani, în limita planului de școlarizare aprobat, conform unui ghid publicat în aprilie de Ministerul Educației.

În grupele de grădiniță pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita planului de școlarizare aprobat. Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, asigură, cu prioritate, cuprinderea întregii generații a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și cuprinderea întregii generații a copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar.

Unitatea de învățământ aleasă de părinte/reprezentantul legal al copilului poate fi în apropierea domiciliului/reședinței sau din apropierea locului de muncă.

Părintele/reprezentantul legal al copilului poate opta pentru înscrierea în orice grădiniță sau creșă dacă aceasta are locuri libere rămase după etapa de reînscrieri.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere din unitatea de învățământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice, în vederea stabilirii celor care vor fi admiși.

Repartizarea copiilor în învățământul antepreșcolar/preșcolar se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.

Ordinea înscrierii/nr. de înregistrare al cererii de înscriere nu constituie un criteriu, repartizarea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe baza criteriilor generale și specifice descrise în metodologie, potrivit ME.

Criteriile generale care se aplică pentru nivelul antepreșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți până la sfârșitul anului calendaristic în curs;

b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal se află în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere;

c) ambii părinți ai copilului/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în momentul validării cererii/în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului; situațiile în care părintele/reprezentantul legal face dovada existenței unei activități de tip PFA/SRL se asimilează cu cea a părinților/reprezentanților legali care lucrează;

d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;

e) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f)  existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/ existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);

g) cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;

h) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

Criteriile generale care se aplică pentru nivelul preșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar (1 septembrie 2024);

b) domiciliul/reședința copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal se află în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;

c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;

d) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr.272/2004, republicată,  cu modificările și completările ulterioare;

e)  existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/ existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);

f) ambii  – părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;

g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;

h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

Criteriile generale care se aplică pentru nivelul antepreșcolar și preșcolar din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare (grădiniță comunitară, ludotecă/grup de joacă), sunt următoarele:

a) domiciliul/reședința cel puțin al/a unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere;

b) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și nu și-a putut înscrie copilul în vârstă de 3 – 6 ani la nicio unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar din apropierea domiciliului – pentru serviciul tip grădiniță comunitară;

c) existența unei dovezi privind solicitarea înscrierii copilului într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și a respingerii înscrierii copilului ca urmare a lipsei de locuri – atât pentru serviciul tip grădiniță comunitară, cât și pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă;

d) copilul are vârsta de până la 1 an sau vârsta cuprinsă între 3 și 4 ani și părinții/reprezentantul legali nu au/a făcut demersuri pentru înscrierea acestuia într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar – pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă.

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică după aplicarea criteriilor generale. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele/reprezentantul legal trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.

DESCARCĂ Cerere-tip pentru înscrierea la grădiniță și creșă 2024 și actele necesare pentru dosarul copilului

Prima etapă de înscrieri are loc între 27 mai și 14 iunie, perioadă în care părinții depun la sediul unității de învățământ o cerere cu trei opțiuni. Etapa are mai multe faze.

Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

27—31 mai 2024 (colectarea cererilor)
3—5 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I — prima opțiune)
6—10 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a — a doua opțiune)
11—12 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a — a treia opțiune)

Pe 14 iunie se afișează listele cu copiii înscriși și locurile rămase libere.

Pe 17 iunie- 5 iulie are loc etapa a II-a de înscrieri pe locurile rămase libere și sunt mai multe faze.

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării
primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.

17—21 iunie 2024 (colectarea cererilor)
24—26 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I — prima opțiune)
27 iunie—1 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a — a doua opțiune)
2—4 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a — a treia opțiune)

În 5 iulie se afișează lista cu copiii înscriși după a II-a etapă și locurile rămase libere.

Pe 19-29 august are loc etapa de ajustări în care se înscriu copiii care nu au primit un loc în primele două etape sau nu au fost înscriși.

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar

Pe 30 august, ora 14 se afișează listele cu copiii înscriși în etapa a II-a și locurile rămase libere.

Sursa edupedu.ro

Articolul precedentFermierii români ar putea primi subvenții cu 30% mai mari decât în prezent
Articolul următorCea de-a XXXII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER