Informații bombă despre modul în care România a negociat cu Austria! Surse guvernamentale au dezvăluit din culisele discuțiilor. Cancelarul austriac a acceptat să comunice cu oficialii români abia în seara dinaintea marelui vot. Și șefii poliției de frontieră din cele două țări s-au așezat la masa rotundă. După două ore de discuții au recunoscut că nu migranții sunt problema și că decizia este una politică. 

Austria a refuzat și refuză și în acest moment să vorbească despre aderarea României la Spațiul Schengen. 

Cancelarul austriac a refuzat până în ultimul moment să poarte discuți icu oficiali idin România pe tema votului favorabil pentru admmiterea României în Schengen. Însă, cu o seară înainte de votul decisiv din 8 decembrie 2022, Karl Nehammer a acceptat să poarte o discuție de doar 30 de minute. Dar a pus problema admiterii în Schengen în context politic, potrivit Realitatea PLUS.

Înaintea discuției acceptate cu greu de cancelarul austriac, polițiștii de frontieră, ambasadori și specialiști din România și Austria s-au așezat la masa rotundă pentru analizarea datelor și argumentelor. Nu au ajuns însă la un acord comun.

Mai mult, austriecii au anunțat că ei au verificat telefoanele migranților și în acest fel au constatat că aceștia vin din România, argumentele fiind susținute ulterior de cancelarul austriac. Datele invocate de austrieci sunt paradoxale. Pentru că ar fi vorba despre 75 de mii de persoane care ar fi trecut granița în Austria. În cele din urmă, oficialii austrieci au spus că au fost verificate doar 400 de telefoane ale migranților. După două ore de discuții tehnice, au recunoscut că este vorba de  fapt despre o decizie politică.

SCENARIILE PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI ÎN SCHENGEN ÎN 2023

Cel mai favorabil scenariu pentru România este să adere la Schengen în luna martie. Motivul e reprezentat de alegerile din Austria. Iar partidul condus de actualul cancelar austriac Kerl Nehammer va pierde alegerile din ianuarie. Potrivit presei austriece, partidul ÖVP s-a prăbușit în sondaje, sub 20 la sută din opțiunile de încredere ale austriecilor. Analiștii politici austrieci susțin că în problema migranților conservatorii din ÖVP nu câștigă puncte, ci dimpotrivă, iar cei care le-o iau înainte pe această temă, migranților, sunt cei din FPÖ, de extrema dreaptă.  

O altă șansă a României ar fi în luna februarie, moment crucial. Principalul subiect de pe agendă este problema migrației ilegale. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, depinde de Suedia, care preia președinția semestrială Consiliului European de la 1 ianuarie, dacă va pune pe agenda extinderea Spațiului Schengen, astfel că România va depinde și de decizia Suediei, ceea ce va fi puțin probabil, mai susțin analiștii de politică externă.
„Intuitiv, dacă preşedinţia suedeză nu va accepta extinderea, şansele ca decizia să mai fie luată în anul 2023 sunt foarte mici”, au transmis aceleaşi surse.

Cât priveşte poziţia Austriei, retrimiterea la post a ambasadorului României la Viena se va întâmpla în măsura în care Austria va da semnale pozitive pe tema aderării României la Spaţiul Schengen, relatează Realitatea PLUS.

Articolul precedentSalata de boeuf fără carne, ideală în timpul postului – Rețeta cea mai ușoară, pas cu pas
Articolul următorCe spune ora nașterii despre tine și despre destinul tău – De ce e atât de important