Un nou incendiu într-un spital de stat, de data aceasta la cel de urgență din Zalău, acolo unde un grup sanitar a luat foc. A fost evacuată o întreagă secție. 

Un ventilator a luat foc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un grup sanitar al unei secţii a Spitalului de Urgenţă Zalău, fumul degajat ducând la evacuarea pacienţilor şi personalului medial din secţia respectivă.

„La dispeceratul ISU-ambulanţă s-a primit un apel prin 112, care anunţa producerea unui incendiu la etajul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. La faţa locului au fost trimise imediat patru autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD cu medic. S-a constatat că incendiul izbucnise la un ventilator, aflat într-un grup sanitar. Din cauza degajării de fum, 13 persoane (12 pacienţi şi o asistentă) s-au autoevacuat şi au fost relocaţi la acelaşi etaj, la o altă secţie din cadrul aceleaşi unităţi spitaliceşti. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.

Potrivit sursei citate, nu au fost înregistrate persoane rănite, iar pagubele rezultate au fost minore. 

Imagine

 
 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentFOTO VIDEO Peste 110 hectare de terenuri cu vegetație uscată și palustră au ars în Tulcea
Articolul următorLămâi cu continut urias de pesticide, retrase de pe piață