Floriile. Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19): intrarea lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. În acest an, FLORIILE pică pe 17 aprilie, urmând ca Paştele să aibă loc pe 24 aprilie. Realitatea.net vă oferă în acest articol cele mai frumoase tradiții pe care trebuie să le respectăm de FLORII.

 

FLORIILE. Duminică, ortodocşii prăznuiesc Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim. Totodată, toţi cei care la botez au primit nume de flori îşi sărbătoresc onomastica. Oamenii merg la biserică, au dezlegare la peşte şi nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile locului.

FLORIILE. Tradiţii pentru spor în casă şi sănătate
Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor. Credincioşii merg la slujbă cu ramurile şi după ce sunt sfinţite le pun la icoane, geamuri, uşi, porţi sau le utilizează în gospodărie.

 

FLORIILE. În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul. 

 

FLORIILE. Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Cei care au ţinut post se pot delecta cu mâncăruri din peşte. De Florii, este dezlegare la peşte şi se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

În seara din ajunul Floriilor, în unele zone, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la o biserică şi se încheie la o altă biserică.

FLORIILE. Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

 

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, păstrând rânduiala Postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede.

FLORIILE. Superstiţii în jurul Sărbătorii Floriilor
Se spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie;

FLORIILE. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv, cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi;

FLORIILE. Conform vorbelor din popor, aşa cum va fi vremea în Duminica Floriilor, la fel va fi şi în prima zi de Paşte.
Superstiţiile de Florii legate de vreme nu se încheie aici. Unele spun că broaştele vestesc prin cântecul lor o vară lungă şi frumoasă;

Fetele îşi visează ursitul. În unele zone, fetele pun în noaptea de Florii busuioc sub pernă, pentru a deveni mai frumoase şi pentru ca, în acel an, cu puţin noroc, să se mărite; 

FLORIILE. În unele zone ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Astfel, spun ei, sunt protejaţi de boli şi devin mai rezistenţi;

Cei care mănâncă muguri de salcie după slujba de sfinţire se vor tămădui de boli şi îşi vor întări sistemul imunitar şi pe viitor;
Superstiţiile de Florii spun că persoanele care nu vor să cinstească aşa cum se cuvine această sărbătoare se vor umple de pistrui;
Se mai spune că din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

În seara din ajunul Floriilor, în unele zone, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la o biserică şi se încheie la o altă biserică.

FLORIILE. Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, păstrând rânduiala Postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate şi să le aducă ursitul mai repede.

FLORIILE. Sărbătoarea romană FLORALIA
În toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

„Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“. După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

FLORIILE. De Florii işi sărbătoresc ziua onomastică toti cei care la botez, au primit nume de flori.

FLORIILE. Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.

La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

Floriile. În unele sate din Ialomiţa se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. 

Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“. Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti, scrie traditieialomita.ro.

FLORIILE. Conform profetiilor prezente in Vechiul Testament, Iisus isi pregateste singur intrarea ca sa fie recunoscut ca fiind Mesia, dupa cum insusi Legea spunea. Mantuitorul este aclamat de o sumedenie de credinciosi care aveau in maini ramuri de maslin si de finic. Acestia, vazandu-L, au inceput sa strige: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.” Credinciosii rosteau aceste cuvinte deoarece simteau ca Dumnezeu s-a pogorat din Ceruri si a venit pe pamant pentru a-i mantui.

Toate aceste aspecte au fost mentionate pentru prima oara in secolul al IV-lea de catre Sfantui Epifanie, caruia i-au fost atribuite doua predici la aceasta sarbatoare, si pelerina apuseana Egeria, care descrie aceasta sarbatoare in insemnarile ei de calatorie.

FLORIILE. Aceasta descrie modul in care era celebrata aceasta sarbatoare. In acea perioada, Duminica Floriilor era cunoscuta sub numele de Duminica aspirantilor sau candidatilor la botez. I-a fost atribuita acest nume datorita faptului ca, cei care urmau sa mearga cu mare solemnitate la episcop sa ii ceara binecuvantarea de a lua parte la botez, trebuiau sa invete Simbolul credintei (Crezul). De asemenea, Duminica Floriilor a mai fost cunoscuta si sub numele de duminica gratierilor deoarece, imparatii ofereau gratieri ca un mod de a cinsti aceasta sarbatoare importanta.

In zilele noastre, oamenii obisnuiesc sa mearga la biserica cu prilejul acestei sarbatori pentru a sfinti crengi de salcie care urmeaza sa fie puse la usi, geamuri sau chiar la porti. Motivul pentru care credinciosii fac acest lucru are de-a face cu credinta lor ca astfel sunt aparati de boli si apara casele credinciosilor de evenimente rele. Din seara de duminica, bisericile incep sa savarseasca slujbe numite denii. In aceste slujbe putem regasi toate momentele remarcabile din viata Mantuitorului nostu de la intrarea Acestuia in Ierusalim si pana la Invierea Sa din morti. 

FLORIILE. Nu in ultimul rand, ziua de Florii reprezinta si ultima saptamana a Postului Pastilor sau Saptamana Patimilor, timp in care crestinii fac pregatiri pentru intampinarea marii sarbatori a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos

Floriile. Duminica Floriilor marcheaza inceputul Saptamanii Patimilor, dar traditia precrestina atribuie acestei zile semnificatia renasterii naturii.

Floriile. De Florii este dezlegare la peste
Prima atestare documentara a sarbatorii de Florii dateaza din secolul al 4-lea, cand sf. Epifanie scrie doua predici pentru aceasta ocazie. Tot referitor la sec. IV, pelerina Etheriei relateaza modul in care Floriile erau sarbatorite la Ierusalim si face prima mentiune a sfintirii ramurilor de salcie in biserici, in evocarea bucuriei intampinarii Mantuitorului.

In Evul Mediu, Floriile mai erau denumite duminica aspirantilor sau a candidatilor (persoanele nebotezate se duceau la episcop si cereau botezul) ori duminica gratierilor, pentru ca diriguitorii acordau gratieri pentru condamnati.

FLORIILE. Imparatii Bizantului si domnitorii ortodocsi din rasarit celebrau Floriile cu fast. La sarbatoare participa intreaga curte.

In Romania, Floriile imbina semnificatia evenimentului biblic cu traditii populare care isi trag radacinile din antichitatea traco-pontica.

Conform acestor traditii, ramura de salcie simbolizeaza innoirea, primavara, renasterea naturii. Se planteaza rasaduri, iar manunchiul de matisori infipt in pamant este menit sa aduca ocrotirea plantelor. In unele regiuni din sudul tarii, femeile colinda aproape ca la sarbatorile de iarna.

Ramurile de salcie sfintita se pun la tocurile usilor si ferestrelor, la streasina, la intrarea in grajd, la icoane, ori chiar pe morminte. Se crede ca, dupa sfintire, salcia aduce liniste si prosperitate in camine.

FLORIILE. Apicultorii bucovineni isi „binecuvanteaza” stupii cu ramuri de salcie. In alte zone, salcia are rolul de a imprastia norii de grindina sau de a tamadui boli precum durerea de spate. 

In seara de Florii incep slujbele deniilor, care vor continua in saptamana Patimilor. Deniile sunt slujbe de dimineata tinute seara. Aducand lumina diminetii in intunericul serii, ele au rolul de a-l pregati pe crestin sa treaca de la intunericul pacatului la lumina credintei.

FLORIILE.  Duminica Stâlparilor
Duminica Floriilor sau a Stâlparilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată, pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

FLORIILE. Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru Mediafax părintele Constantin Stoica.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletele celor decedaţi, încheindu-se acum Sărindarele, adică pomenirea morţilor făcută în fiecare sâmbătă din Postul Mare.

FLORIILE. Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii. 

În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morţi. Mulţimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeţi. „Osana!”, îi strigau pruncii, iar oamenii toţi adunaţi pe drum aşterneau în faţa Domnului hainele lor şi veneau să-L întâmpine cu ramuri de finic. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Acum, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristeţea care premerge Patimile Domnului, dar şi cu bucuria care prevesteşte Învierea Sa, mai spune părintele Stoica.

În prescripţiile iudaice se arăta că fiecare evreu trebuie să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi de Învierea sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele „Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”.

FLORIILE. La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în „Constituţiile Apostolice” – document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea. Este menţionată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.

Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de finic, cât şi de măslin şi de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se desfăşura pe străzile oraşului, credincioşii intonau frumoase cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti din Ţările Române.

FLORIILE. În timpul secolelor al VI-lea şi al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă, se introduce şi binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioşi la biserică, iar procesiunea se mută dimineaţa.

În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

FLORIILE. De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.

Uumblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.

Floriile. Salcia sfinţită apără gospodăria
Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei, potrivit evz.ro.

FLORIILE. Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.

FLORIILE. După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.

Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.

FLORIILE. Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor
Tot în sâmbăta Floriilor se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.

FLORIILE. MOŞII de Florii
La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le

FLORIILE. În Bucovina este obiceiul ca ramurile de salcie să fie făcute coroniţă şi să se aşeze pe straturile din grădină, «ca să rodească mai bine şi să nu le mănânce gândacii». Nici stupii nu sunt ocoliţi, mlădiţele fiind capabile «să sfinţească stupii» şi albinele «să strângă mai multă miere». În Muntenia, coroniţele de salcie se pun în livezi, pe pomii fructiferi, pentru un rod mai bogat. Tot pentru prolificitate, la «Sângiorgi» (Sf. Gheorghe) coroniţele de salcie sunt aşezate pe gura găleţilor în care se mulg vacile. Mlădiţele de salcie sfinţite de Florii capătă virtuţi protectoare şi tămăduitoare.

FLORIILE. O altă categorie de practici arhaice aduc în atenţie proprietăţile terapeutice ale salciei. Înghiţitul «mâţişorilor» de îndată ce se ieşea din biserică după slujba de Florii reprezintă o profilaxie eficientă pentru a nu mai suferi de «gâlci» (amigdalită) şi a «fi sănătos tot anul, ca florile». Vitele erau şi ele lecuite de diverse afecţiuni, tot cu ajutorul ramurilor de salcie sfinţite. Fie că animalele erau stropite cu agheasmă, fie că erau afumate cu «mâţişori» arşi, fie că ramurile se tocau şi li se dadeau împreună cu tărâţele ca hrană, credinţa era că ele astfel se vor lecui…

Virtuţile apotropaice (protectoare) ale ramurilor de salcie sunt cel mai bine conservate în memoria oamenilor. Fiecare creştin ştie că aceste ramuri sfinţite, aduse acasă, trebuiesc puse la icoane (Muntenia, Oltenia, Transilvania) şi păstrate astfel peste an. În Moldova este credinţa că «mâţişoarele» nu trebuie însă duse în casă, «că atunci moare cineva din acea casă» (credinţă izvorâtă dintr-o contaminare slavă cu simbolismul negativ al salciei). Pentru acest motiv, bucovinenii aşază ramurile afară, la streaşina casei, sau într-un alt loc ferit, ca să le aibă la îndemână atunci când vor avea nevoie.”

FLORIILE. Practicile cu funcţie de purificare a spaţiului vital şi de alungare a forţelor malefice cu ajutorul ramurilor de salcie determină diverse comportamente rituale, diferenţiate zonal. „În Transilvania, Banat şi Muntenia casele se afumă cu ramuri de salcie arse, pentru a feri gospodăria de foc «şi alte rele». Când tună şi fulgeră sau este vijelie, moldovenii aprind aceste mlădiţe şi se roagă, pentru a opri stihiile dezlănţuite ale naturii. Când grindina ameninţă semănăturile, oamenii ard «mâţişori» de salcie fie în gospodărie, fie chiar pe hotar, pentru a împiedica înaintarea norilor aducători de piatră.

Multe ar mai fi credinţele şi obiceiurile românilor legate de cinstirea ramurilor de salcie. Martori vizuali de spiritualitate străveche, aceste mlădiţe înverzite şi sfinţite în Duminica Floriilor aduc peste veacuri dovada bivalenţei sacre a acestui arbore. Pe de o parte des­coperim că ramurile de salcie, «mâţişoarele», continuă să fie şi astăzi emblema sărbătorii creştine a miracolului Învierii lui Lazăr, iar pe de altă parte prin simbolismul legat de practicile terapeutice aprotopaice (purificatoare/protectoare) şi de fertilitate, ramurile fac trimitere la arhaice ritualuri dendrolo­gice”, încheie doamna Doina Işfănoni.

Articolul precedentINFORMARE METEO: intensificări temporare ale vântului, ninsori la munte, vreme în răcire accentuată
Articolul următorFOTO VIDEO Incendiu violent în Delta Dunării