Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit joi lucrările Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, după nici jumătate de oră de la începutul şedinţei în care se dezbate desființarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), informează realitatea.net

Şedinţa, la care este prezent şi ministrul justiţiei, Stelian Ion, a debutat cu mai multe schimburi de replici în contradictoriu referitoare la proiectul de lege, şedinţa fiind deschisă de preşedintele Comisiei juridice, Mihai-Alexandru Badea.

Ulterior, Corina Corbu şi Bogdan Mateescu s-au ridicat şi au părăsit sala.

„Un astfel de comportament eu îl regret în Parlamentul României. Punctul nostru de vedere este scris. Optează CSM pentru o soluţie de echilibru Trebuie încetată polarizarea societăţii şi polarizarea magistraturii. (…) Polarizarea din societate trebuie oprită, situaţia actuală nu este una fericită, însă nici situaţia anterioară nu a fost perfectă, în ciuda progreselor fantastice pe care le-au făcut instituţiile judiciare”, a declarat Bogdan Mateescu, după ce a ieşit din sala de şedinţe, apreciind „că n-a fost loc pentru discuţii”.

Corina Corbu nu a dorit să dea explicaţii în privinţa motivului pentru care a recurs la acest gest. Întrebată dacă este de acord cu avizul consultativ al CSM pentru dosarele magistraţilor, ea a arătat că nu poate face speculaţii. „Ce am avut de spus, am spus”, a adăugat Corbu. 

Schimburi de replici tăiaose în loc de discuții

Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor pe tema proiectului privind desfiinţarea Secţiei Speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a început, joi, cu un schimb de replici între preşedintele Comisiei, Alexandru Badea, deputat USR PLUS şi reprezentanţii PSD care au reclamat nerespectarea procedurii.

Badea a afirmat că această secţie a fost înfiinţată la iniţiativa lui Liviu Dragnea, „într-o perioadă de mari regrese pentru sistemul de justiţie din România”.

„Din punctul meu de vedere au fost două scopuri: primul a fost controlul politic al urmăririi penale a magistraţilor, adică să se decidă în Kisseleff, ca pe timpul doamnei Stănoiu, cine este anchetat şi cine beneficiază de impunitate. Şi desigur, redirecţionare a unor dosare penale ale unor politicieni în general de la DNA către această secţie specială prin simpla implicare a unui magistrat, printr-un denunţ, printr-o plângere”, a afirmat Badea.

El a adăugat că o consecinţă a acestei secţii a fost redeschiderea discuţiilor asupra unor recomandări din MCV, fiind „nişte regrese”. Badea a mai menţionat că majoritatea judecătorilor s-au opus înfiinţării acestei secţii.

Discursul preşedintelui comisiei a fost întrerupt de mai multe ori de reprezentanţii PSD

Deputatul PSD Nicuşor Halici a spus că nu se respectă procedura. „Nu vă e ruşine? Nu suntem la declaraţii politice. De ce nu aţi supus la vot procedura? Aţi făcut o pledoarie politicianistă”, a spus Halici. A intervenit şi deputatul Steluţa Cătăniciu care a adus aceleaşi reproşuri. „Nu vă este jenă să faceţi declaraţii politice”, a spus Cătăniciu.

După discursul lui Badea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit lucrările Comisiei.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentUSR PLUS:”Candidaturile pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării pot fi depuse începând de vineri”
Articolul următorAccident pe E87, o persoană rănită